fbpx
32.7 C
Reșița
vineri, 19 iulie 24

„Dar unde dragoste nu e, nimic nu e“

Așa cum Iohannis a dorit „Guvernul meu“ și ne-am pricopsit cu Cîțu, iar mai apoi cu Orban, și președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca a dorit „managerul meu“.

Proaspăt instalat în fotoliul de director la Spitalul Județean de Urgență Reșița, dr. Cosmin Librimir s-a apucat să facă „curățenie“, conform listei de probleme ce trebuie rezolvate, primită de la actualul președinte al CJ. Nu spun că e rău, pentru că odată cu instalarea acestuia la cârma celei mai mari unități sanitare din Caraș-Severin și interesul lui Romeo Dunca pentru spital a crescut.

Acesta a fost prezent în prima zi a acestei săptămâni la spital pentru a afla, a rezolva, a certa (acolo unde e cazul) și a finanța (în limita posibilităților). Despre vizita făcută și întâlnirile pe care le-a avut, Romeo Dunca a declarat în exclusivitate pentru Reper24:

„Am fost la spital, m-am întâlnit cu directorul economic, cel de îngrijiri, cu Sorin Crețu, Cosmin Librimir, dr. Beg și concluzia a fost că trebuie să discutăm, că pacienții sunt cei mai importanți, că trebuie să găsim soluții. Din nou, am găsit o serie de anomalii și niște lucruri care sunt foarte greu de crezut că se pot întâmpla. Nu vă dau mai multe amănunte, pentru că vreau să-l chem pe „protagonist“ mâine (marți, 6 septembrie n.r.) și să văd, să-mi explice cum e posibil să se întâmple așa ceva.

Am vrut să mă asigur că de operat se operează la Urologie, dr. Beg mi-a spus că a efectuat operații și că mai are altele programate. În data de 8 vor veni 2 paleți cu soluție (fluide) cu ajutorul cărora va putea să opereze până reușim noi să instalăm o mașinărie pe care vrem să o achiziționăm, cât de curând, undeva la 45 de mii de lei, după care o să depășim acest moment. Ceea ce trebuia făcut de mult, o să facem acum și nu o să mai fie probleme din acest punct de vedere la urologie.

Am făcut și lista cu ceea ce trebuie cumpărat pentru Ortopedie și bineînțeles, de la 50 de mii s-a ajuns la 100 de mii de lei, dar este important să rezolvăm, pentru că ortopedia aduce bani, aduce bani serioși. Acolo avem un nucleu de medici foarte buni care pot să facă intervenții bine plătite de Casa de Asigurări de Sănătate, costisitoare și acolo, după cum bine știți, am mai finanțat; am cumpărat o grămadă de lucruri scumpe și de calitate.

Rezolvăm și sistemul informatic, achiziția de calculatoare și soft și tot sistemul de brățări și cititoare, pe care eu îl consider deosebit de important. Și acestea vor costa ceva bani și le vom pune în ședința din 12 septembrie pe ordinea de zi“.

Președintele Consiliului Județean a mai descoperit, cu sprijinul actualului manager Cosmin Librimir, o serie de lucruri care par a fi ilegale: „Avem procese verbale de distrugere a medicamentelor de 600 de mii de lei. Adică noi distrugem medicamente pe care nici măcar nu le-am achitat. Adică cineva a cumpărat medicamente de care nu am avut nevoie și acuma le distrugem că au expirat. Le-am și donat (cele care s-au apropiat de expirarea termenului de valabilitate), fără a avea comisii de distrugere. Păi cine naiba știe ce am distrus; poate că nu le-am cumpărat, poate că s-a emis numai factura și nu am văzut medicamentele, poate că ele au venit și s-au dat de mult…

Dacă ăsta-i mod de lucru într-un spital, să arunci 600 de mii de lei, cumpărând medicamente pe care le ți în farmacie până expiră. Este o situație anormală pe care doresc să o lămuresc“, a mai spus președintele Consiliului Județean Caraș-Severin Romeo Dunca.

Problemele spitalului sunt nenumărate; de la încheierea contractelor cu furnizorii de utilități, lipsa medicamentelor ori acoperișul de la staționarul 2, la cumulul datoriilor, incapacitatea de plată a unității sanitare, neprofesionalismul unor angajați ori „atențiile“ care mai sunt percepute de o parte a personalului medical, medici și asistente și lista poate continua.

Sper ca actualul manager, chiar interimar fiind să fie mai „ascultător“ la doleanțele lui Romeo Dunca și să scoată împreună spitalul din situația dezastruasă în care a fost adus de „guvernările“ ultimilor 32 de ani. Sper să existe între cei doi, Cosmin Librimir și Romeo Dunca, acea „chimie“ necesară unei colaborări bune, mult mai bune decât între președintele Iohannis și cei doi premieri amintiți la începutul acestei știri. Nu de alta, dar „Unde dragoste nu e, nimic nu e“!

Dan AGACHE

7 COMENTARII

  1. „celei mai mari unități sanitare din Caraș-Severin”

    Așa de mare e, că în anul 2022 au secție de gastroenterologie fără endoscop.
    Pentru o gastroscopie sau colonoscopie trebuie mers la Timișoara, Arad sau Hunedoara.

  2. DAR PINA CURIND….NIMENI NU A SPUS DESPRE LIPSURI . SAU FRICA DE FOȘTII SEFI DIN CONS . JUDETEAN A FOST MARE ? CUEDICAMENTELE…ESTE MAGARIE PE FATA . CINEVA A CISTIGAT DE AICI BANI MULTI .NEMUNCITI
    .

  3. Pe scurt :
    Am încredere în Romeo Dunca, tocmai datorită faptului că toți lovesc în el, fiindcă vrea să pună ordine în dezordinea proverbială din județ, fiindcă vrea să evolueze spre modernitate acest județ, și pentru toate acestea e dezavuat din invidia celor incapabili..

    În calitatea mea de bolnav cu comorbidități, am avut ocazia să-l întâlnesc la UPU, pe medicul Librimir (actualul director), al cărui devotament pentru meserie m-a impresionat din prima clipă. S-a ocupat de toți bolnavii în mod egal, alergând cu actele medicale de de la o secție la alta, dându-și interesul interesul în mod neobosit. Diagnosticele lui, pentru mine au fost de necontestat. E un medic pe care reșițenii ar trebui să-l țină cu două mâini.
    E un specialist diagnostician.
    După ce pune în ordine Spitalul Județean, să-și ia un învățăcel care să-i ducă mai departe în același mod, munca de directorat, iar el să fie medic diagnostician (de ceace avem nevoie în Reșița), spre binele bolnavilor.
    Părerea și dorința mea firească de OM.
    Mulțumesc pentru acceptarea părerilor.
    Ardelean Stela
    06.09.2022

  4. „Avem procese verbale de distrugere a medicamentelor de 600 de mii de lei. Adică noi distrugem medicamente pe care nici măcar nu le-am achitat…” (Romeo Dunca)

    Păi … cine a comandat /achitat vac(a)cinuri de ”guvid” județene?
    ”Iubitorii” de tromboze sau peneleii mai su(s)puși …?

  5. Da, a trebuit sa vină domnul dr Librimir sa găsească nereguli, acum ca le-a găsit si le-a scos la suprafață i-se sparg dumnealui toate oalele in cap! Daca nu îl cunoșteam nu mă interesa! Omul asta este ca un copil si se bucura de ori ce realizare pe care o face, are discernământul necesar si tăria de caracter a unui chirurg, de a tăia un mădular putred pentru a salva spotalul. Acum aflu ca nu o sa mai fie manager, oricum a dat drumul câinilor cu auditul cerut, o sa iasa mult putregai la suprafață. A aruncat bomba la SJUR, nu mai poate fi dezamorsată, dacă nu o sa mai fie manager, măcar nu e nevoit să stingă focul din explozie. O sa fie cu cantec, sper sa fie cu procurori cu tot ce trebuie. Nu este vorba de greșeală, pe aia poti sa o intelegi, a fost cu dezinteres, cu nepăsare, cu delapidare.

    Felicitări doctorului Librimir!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei