„Dăruiește din inimă, adu speranță”! Mobilizare de suflet a pompierilor militari cărășeni!

modelmic

Săptămâna Crăciunului este una cu totul deosebită pentru pompierii cărășeni, care pe lângă misiunile obișnuite contribuie în aceste zile și la ajutarea celor aflați în nevoie, cărora încearcă să le oferă o mică bucurie în prag de sărbători.

„Acum, în pragul sărbătorilor de iarnă, unii semeni ai noștri au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor acelora care pot să le aducă un dram de speranță și bucurie.

Oricât de mic ar fi cadoul pe care-l facem celor sărmani, ceea ce contează cu adevărat, este faptul că dăruim din inimă, atunci când facem acest lucru cei din jurul nostru simt căldura cu care încercăm să ne apropiem de ei, această apropiere le umple sufletul cu bucurie, gestul nostru devenind o amintire frumoasă care-i ajută să treacă peste greutățile vieții cu speranță”, explică reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Semenic al județului Caraș-Severin.

În cadrul campaniei „Dăruiește din inimă, adu speranță”, 6 familii cu 20 de copii au primit ajutorul și cadourile din partea pompierilor din cadrul Detașamentului Reșița. O altă acțiune din cadrul campaniei a fost desfășurată de salvatorii din cadrul Secției de Pompieri Oravița, care au adus bucurie pe chipul a 19 copilași din 7 familii nevoiașe din Ticvaniu Mare, Grădinari, Greoni și Ciclova Română, fiecare dintre copii primind de la „Moș” câte o plasă plină de dulciuri și bunătăți, iar părinților fiindu-le dăruite alimente pentru a avea o masă îmbelșugată de Crăciun.

„Pentru una din familii, surpriza a fost cu atât mai mare, cu cât aceștia s-au întâlnit cu pompierii militari a doua oară în decurs de o săptămână, dar nu pentru a stinge focul, care le-a distrus podul casei, acum câteva zile ci, de data aceasta, pentru a le aduce cadouri”, informează reprezentanții ISU Semenic.

Campania pompierilor militară cărășeni „Dăruiește din inimă, adu speranță” va continua pe parcursul întregii săptămâni.

131996624_3580611502014432_208678915322155928_n132255086_3580611298681119_2488618717085933708_n132328220_3580611058681143_5109358828308927894_n132292880_3580610832014499_1227700356185292139_n131987692_3580610642014518_110429541229659721_n132277333_3580610452014537_9017997427509779912_n132521856_3580610378681211_2107026512607607921_n132505218_3583054375103478_6428307499030674281_n132127228_3583054268436822_995705031143048898_n132680315_3583054188436830_3598976908143419081_n132430852_3583054048436844_6592618711310411869_n132745589_3583053681770214_7451296999103418110_n132505218_3580612438681005_8700886687350347671_n132335608_3580612268681022_1731381069349638913_n132252938_3580611885347727_4156088893285502997_n132000640_3580611748681074_2516522002832877225_n132263381_3580611645347751_4227260415040538760_n

Karina TINCUL

 

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

  1. stefan

    unul dintre acesti pompieri apare in mai multe poze purtand masca necorespunzator. Cand si asta de la isu nu stie sa poarte masca peste nas, intelegi de ce lucrurile in tara asta merg catastrofal. E unul din aia angajati si avansati pe pile?

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei