16.5 C
Reșița
duminică, 18 mai 25

De astăzi începe încărcarea vaucherelor pentru alimente

Aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili vor beneficia de astăzi de o nouă tranșă de 250 de lei pe cardurile de alimente, anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvernul României sunt:

– persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei;

– familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei;

– familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condițiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare;

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei