De ce trăim cu frică?

„Singurul secret al existenței este să nu-ți fie teamă. Niciodată sa nu-ți fie teamă de ce vei deveni.” — Buddha.

În scurta noastră existență prin această lume suntem dominați de frici de tot felul. Începem cu frica de a păși, apoi cu cele de a încerca alte feluri de mâncare, continuăm cu frica de a nu lua note proaste la școală, frica de a nu fi călcat de o mașină pe stradă, frica de șefi, de pierderea locului de muncă, de a nu ne descurca cu venitul obținut și câte și mai câte.

De când ne naștem și până la apusul vieții trăim tot într-o frică. Mereu ne e frică de ceva, mereu planează asupra noastră primejdii reale sau imaginare care nasc în noi frici și ne determină comportamentul. Nu mă refer aici la fricile de păianjeni, de înălțimi ori cine știe ce alte temeri care ne macină mai rar sau mai des.

Ți-e frică nu te îmbolnăvești tu și ai tăi, să nu-ți pierzi job-ul și casa și să ajungi în stradă, dormind pe cartoane, învelit în pături culese de la gunoi. Ți-e frică să nu ți-o ia copiii razna, să-și tragă în venă – pe golănește, să fugă de acasă, să nu mai meargă la școală. Ți-e frică de orice manifestare de violență și de nepăsarea din jurul tău. Ți-e frică să mai stai pe marginea peronului la metrou, ți-e frică de ce mai pot face ăștia prin Parlament, ți-e frică de toate relele lumii.

Ți-e frică să n-o iei razna. Știi că mintea și inima ta sunt, pînă la urmă, extrem de fragile și ușor de rănit. Vezi așa multă lume pierdută de sine în jur, că imaginea ta, ca o carcasă goală de carne și oase umblând cu ochii rătăciți prin lumea asta, te înspăimântă până la lacrimi. Încerci să nu te gîndești mult la asta, dar umbrela de siguranță cu care tot umbli, deschisă deasupra capului, are spițele vraiște.

Tremurăm la gândul că vine iarna și nu vom avea bani de facturi, de medicamente, de mâncare, de… Ajungem să ne temem și de umbra noastră, de individul ce ne suflă în ceafă când scoatem banii de la bancomat, de știrile alarmiste și zornăitoare ce ne învăluie de dimineața până seara pe la toate TV-urile.

Ne temem de bombele nucleare ale lui Putin, de un obuz scăpat aiurea pe la Zaporojie, de invazia americanilor ori a rușilor, de cutremure, epidemii, de variola maimuței ori de poliomelită. Trăim mereu într-un stres crunt și tot timpul aruncăm o privire în spate ori un ochi în viitor.

Oare dacă e să se întâmple ceva din toate astea le putem preveni? Cu siguranță, nu. Nu putem controla criza economică și nici o eventuală pierdere a locului de muncă; nu putem împiedica acel obuz să declanșeze o catastrofă nucleară sau un nebun să apese butonul ascuns într-o valiză roșie. Nu putem spune norilor să se oprească din potop și nici soarelui să nu ne ardă culturile pe ogoare.

Și cu toate acestea, trăim în frică permanentă. Sunt lucruri pe care le putem controla, preveni sau evita dar, în același timp, sunt evenimente pentru care nu avem niciun fel de putere. Și atunci de ce trăim cu teamă? Mai devreme sau mai târziu, sfârșitul va fi același, pentru toți. E singura îndatorire cu care ne naște, aceea de a sfârși.

Contează poate mai mult cum trăim, ce lăsăm în urma noastră, care sunt realizările noastre sufleteși, nu cele materiale. Nu rezolvăm nimic dacă ne ascundem sub pat sau ne băgăm capul în nisip, asemeni struțului. Până la urmă Jim Morrison avea dreptate: „Dă piept cu cele mai mari frici ale tale. După aceea, ele nu vor mai avea forță, iar tu vei fi liber.” 

Sursă foto: centrulnatura.ro

Dan AGACHE