fbpx
6.7 C
Reșița
marți, 21 martie 23

De la ăl’ cu barba sură pân’ la cel cu țâța-n gură, clasa politică românească…tremură – editorial

Nu știu dacă e sport olimpic, probă de admitere în Parlamentul României, ori pur și simplu o nouă metodă de fițe prin capitală, dar observ cu mirare că întreaga clasă politică din România … tremură.

Și nu-i un tremurat așa, ca de răceală ușoară, ori ca atunci când ieși din căldura apartamentului în miezul iernii și te prinde frigul, nici vorbă. E un tremurat în toată regula, cu clănțănit de dinți, cu febră 40 și transpirații când reci când fierbinți. Cred că nici dacă ar fi dat nas în nas cu Moș Martin în pădure nu tremurau așa. E drept, fiecare tremură pe limba lui. Dar hai să-i luăm pe rând:

Tremuratul prezidențial e ceva mai estompat și nu se observă așa de tare. E al lui Iohannis care observă cu tristețe și probabil puțină supărare, că a mizat pe cartea necâștigătoare. Pentru a 3-a oară „Guvernul meu“ s-a dovedit un fâs. Vă reamintesc de guvernarea Cioloș, Orban și ultima dar se pare nu și cea din urmă Cîțu. Bâlbâilei în exprimare, în deciziile politice, în gestionarea pandemiei ori a vaccinării, în măsurile economice și exemplele pot continua.

spot_img

Un alt tremur cu fiori reci pe șira spinării a cuprins Palatul Victoria. După decizia luată de Cioloș și Barna de a ieși așa, cam cu jumătate de normă de la guvernare, Câțu tremură cât doi. Odată pentru frica de a pierde scaunul de premier și a doua oară pentru teama de a rata președenția liberalilor. Una e legată de cealaltă și în cazul unui eșec ar conduce la ieșirea omului în decor din viața publică și politică.

Și membrii USR-PLUS tremură că vor rata cărnița de pe ciolanul puterii la care nu au ajuns (după cum spun ei) din cauza lui Cîțu care ar vrea totul doar pentru el și ai lui. Tocmai de aceea tremură acum (după ce demisiile miniștrilor au fost acceptate) că vor rata guvernarea în executivul Cîțu 2 care se prefigurează la orizont. Spun că nu mai e cale de împăcare, se bălăcăresc și se acuză reciproc și stau cu gândul la momentul împăcării (care nu e prea departe din punctul meu de vedere).

Tremură și liderii formațiunii reunite; Dan Barna s-a dus la discuțiile cu Iohannis ca un tigru ce intră într-un coteț de găini și a ieșit spășit, bulversat, cu coada-ntre picioare, pierdut având acea privire rătăcită ca a lui Dragnea când l-au săltat băieții și l-au ascuns la mititica. Să-i fi arătat președintele oareșce dosărele cu pisici moarte, ori vre-un schelet surprins de servicii în dulapul liderului USR? Tare cred că da și tocmai de aceea cred cu tărie că cele două formațiuni politice se vor împăca în cel mai scurt timp.

Tremură și Cioloș, chemat urgent la raport la palatul Elysee, tocma de președintele Franței. Măi să fie, dar de ce tocmai acolo? Ce legătură are Cioloș cu Franța și Emmanuel Macron? Cică i-ar fi arătat și lui pisica și posibila demitere din grupul politic Renew Europe. Ciudată coincidență Cioloș la Macron și Barna la Iohannis, amândoi suspect de retrași după aceste întâlniri.

AUR-iștii tremură și ei de emoții pentru că este prima lor acțiune politică majoră. Tremură săracii dar nu realizează că jocurile se fac și se desfac undeva peste capul lor și habar nu au în ce se bagă. E ca și cum un puștan de-a 5-a intră la o miuță cu cei de liceu; îl joacă ăștia de nu se văd și cât de curând am să-i privesc cum stau în fund, strigând printre lacrimi la un arbitru imaginar că vor fault. Copii, ce să le faci.

De tremurat mai tremură și PeSeDe…. Ăștia și-au spus că vor sta pe margine și vor susține orice moțiune de cenzură care va dărâma actualul guvern Atâta doar că ei spus-o declarativ, iar acum când moțiunea există și are șanse să treacă nu știu cum să facă să dea înapoi fără să prindă de veste electoratul că doar gura e de ei.

UDMR-ul e cel mai calm dintre toate formațiunile de pe eșicherul poilitic actual. Ei așteaptă să se liniștească apele, să le treacă celorlalți tremuriciu și să vadă cu cine se vor așeza la masa guvernării: cu stânga, cu dreapta, cu o coaliție de uniune națională…nu contează. Ei sunt acolo, gata să guverneze. Bine, rău nici nu mai contează la cum a ajuns țara astăzi.

De tremurat nu tremură nici nația română (încă); divizați în tot felul de grupuri și grupulețe, de curente și doctrine care mai de care mai arătoase, țugulanul nu s-a prins încă ce-l așteaptă. Va veni o iarnă cu o inflație ce se va îndrepta spre două cifre, cu litrul de benzină mai scump decât lira sterlină, cu facturi duble, sau triple la energie electrică, gaze naturale ori la încălzirea în sistem centralizat, cu rate care au luat-o razna, cu produse alimentare scumpe, mult prea scumpe pentru salariile și pensiile înghețate.

El, românul care privește nepăsător acum spre clasa politică, va tremura la iarnă; la propriu și la figurat. Va veni un anotimp nu doar rece ci și sumbru din toate punctele de vedere, iar stratul alb de zăpadă nu va mai bucura pe nimeni, nici măcar pe cei mici, siliți să facă iar școală on-line pentru că onor guvernanții au alte treburi, mai importante decât gestionarea țării.

Dan AGACHE

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei