De luni ne apucam de treaba!

modelmic

De luni ne apucăm de treabă, dar nu de lunea asta pentru că lunea asta batem străinatatea după ajutor. De ce să nu facă ei ce-i de făcut pentru că de la Octavian Goga zicere este “Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă”

Prin anii 90, către sfârșitul perioadei, la Consiliul Judetean, în cadrul unui serviciu tehnic, au fost scoase la concurs două posturi de consilieri. Tematica concursului: Principii de organizare și funcționare a administrației publice locale.M-am înscris la acest concurs și am fost doi candidați pe două locuri. Condiție de baza: trebuia sa obții minim șapte puncte ca să promovezi. La examen surpriză, nu se respectă tematica și unul dintre subiecte era să calculezi manopera într-o situație de lucrări. Pentru cei care nu-s de specialitate, o manoperă nu poate fi calculată fara să avea alaturi câteva cărti cu normative. Subiectul era cotat cu trei puncte. Am reclamat subiect în afara tematicii și imposibil de finalizat fără normative și pentru că vorbeam la surzi m-am ridicat și am plecat. Nici celălalt candidat nu a obținut cele șapte puncte, alt concurs nu s-a mai organizat, dar posturile au fost ocupate.

Dupa câteva luni, un post similar este scos la concurs, la Primărie. Tematica concursului: Principii de organizare și funcționare a administrației publice locale. Până la data concursului devin “doctor” în principii de organizare și funcționare a administrației publice locale. La concurs doi candidați… eu și fratele unui șef de serviciu din primărie. Surpriza pentru ei, lucrarea mea conținea toate raspunsurile, a fratelui șefului din primărie care sigur a știut subiectele, nu.

Ce s-a întâmplat în această situație pentru care procedurile legale nu au un răspuns favorabil ? Simplu… a mai fost înființat un post și am fost angajați amândoi candidați.

Am plecat din primărie la nici un an de activitate, pentru că primarul m-a instigat să-l amendez pe un om de afaceri, apoi, după ce respectivul i-a tranzitat biroul, m-a pus să anulez amenda.

Zilele trecute, Comisia juridică și majoritatea deputaților au respins o sesizare a procurorilor prin care se anunță infracțiuni de conflict de interese comise de șeful guvernului în momentul când a numit ca ministru un cunoscut de-al lui, un partener de afaceri, în condițiile în care ar fi beneficiat chiar și de foloase din partea acestuia.

Dacă la nivel guvernamental există infracțiuni de conflict de interese, ce ne putem inchipui la nivelul administrației locale? Greu de imaginat.Cum să-i ceri primarului din Maglavit să intre în legalitate!

Încercați să faceți ceva în țara asta, să obțineți un aviz de funcționare de la o instituție a statului. Veți fi amânați din “joi în paști” și la fiecare mișcare a unui deget de la mână sau picior trebuie să plătiți, de parcă ei nu ar fi plătiți din taxe și impozite. Ca să nu mai vorbim de incompetența acoperită de infracțiuni de conflict de interese.

Este o lipsa de încredere totală și o nevoie de integritate.

Nu inteleg de ce, când se merge la vot, nu sunt aleși cei care au avantaj competitiv, putere și recunoaștere prin creativitate. Ar rezulta un mod natural de luptă împotriva prostiei, a nepriceperii și a nepotismului.

Eugen LUPU

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei