Decizia Înaltei Curți îl scoate din cărți pe Adrian Torma! Urmează alegeri la Moldova Nouă!

modelmic

Locuitorii orașului Moldova Nouă vor trece din nou pe la urnele de vot. Înalta Curte de Casație și Justiție a decis ca alegerile pentru funcția de primar al orașului de pe malul Dunării să fie reluate. Fără participarea lui Adrian Torma!

Instanța supremă a admis apelurile formulate de BEC și PNL la decizia Curții de Apel Timișoara din luna octombrie a anului trecut, conform căreia Adrian Torma a fost ales primar cu respectarea tuturor prevederilor legale. Deci, cel mai probabil peste câteva săptămâni, locuitorii din Moldova Nouă vor fi chemați din nou la urne pentru a-și alege primarul.

Admite recursul formulat de pârâtul Biroul Electoral Central pentru alegerea autorităților publice locale din 2020 și recursurile formulate de pârâții Partidul Național Liberal – filiala Caraș-Severin și Organizația PNL Moldova Nouă și intervenientul accesoriu Damian Cristian Iuliu formulate împotriva Sentiței civile nr. 301 din 16 octombrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara – Secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Respinge ca neîntemeiate acțiunile conexe formulate de reclamanta Organizație Județeană a Partidului Social Democrat și reclamantul Torma Adrian-Constantin. Respinge cererea de intervenție principală formulată de Alianța Electorală PSD-PRO România, ca neîntemeiată. Admite cererea de intervenție accesorie formulată în favoarea Biroului Electoral Central de intervenientul Damian Cristian Iuliu”, se arată în soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Decizia este definitivă.

Citește și Viitorul orașului Moldova Nouă se decide astăzi, la Înalta Curte de Casație și Justiție

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

3 Comentarii

  1. zero

    “a decis ca alegerile pentru funcția de primar al orașului de pe malul Dunării să fie reluate. Fără participarea lui Adrian Torma!”

    Asta e dudu’ Vela, bacu’, sau izvoru’ lu’ Damian?

    Raspunde
  2. Cetățeanul Trollmentat

    Cine mai visează justiție, o poate căuta liniștit în Insula Paștelui! Corect ar fi să radeți blocurile comuniste din oraș și să înapoiați terenurile sârbilor din Moldova Veche, le va împădurii domnul Chisăliță în viitorul mandat. Habemus papam!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei