Un proces început în anul 2019 de Primăria comunei Turnu Ruieni cu omul de afaceri Romeo Dunca și societățile administrate de acesta, încă de pe vremea în care comunitatea de la poalele Muntelui Mic era condusă de primarul Maralescu, a ajuns la final. Mai bine de trei ani de contre Dunca vs. UAT Turnu Ruieni, un proces lung și tergiversat, strămutat în afara Banatului Montan, procesul a pornit de pe rolul Judecătoriei Caransebeș spre Arad și a ajuns ca ieri să primească soluția definitivă la Curtea de Apel din orașul Marii Uniri.
Un final în care Dunca, cel care între timp a ajuns președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin, a reușit să-și conserve poziția telescaunului de pe Muntele Mic, Curtea de Apel Alba Iulia respingând definitiv excepția de nelegalitate a actului administrativ individual autorizația de construire nr. 109/26.09.2013, excepție invocată de către apelantă.
De altfel, Romeo Dunca, cel care între timp și-a delegat cei doi fii Cristian și Daniel la conducerea societăților Nordica Turism SRL, respectiv Dunca Imobiliare SRL, a publicat un mesaj cu ocazia rezultatului obținut la instanța de Alba:
„S-a terminat! Telescaunul Vâlsanu rămâne pe poziție și vinovații vor plăti daunele. Teoretic cele două persoane fizice, Belci Cosmin și Maralescu Mihai, ar trebui să dea dovadă de responsabilitate și asumare și să contacteze reprezentanții firmelor de care și-au bătut joc, pentru a găsi o soluție de compensare. Pe persoana fizica bineînțeles, pentru că așa ar fi normal. Bugetul primăriei si cetățenii din Turnu-Ruieni nu trebuie să suporte nepriceperea, răutatea și stăruința în direcția greșită pe care au luat-o cei doi edili.
Cristi și Dani Dunca sunt doi tineri corecți, de caracter și cu intenții bune care ar putea duce la o dezvoltare sănătoasă a zonei skiabile a arealului avizat. Ei conduc firma care s-a dorit a fi îngenuncheată și dusă la faliment prin acțiunile iresponsabile a celor doi primari. Dacă eu, subiectiv fiind, nu aș putea trece peste umilințele la care am fost supus ani de zile cât am fost directorul acelei firme, ei o pot face. Norocul celor doi vinovați e că acești doi tineri au puterea să negocieze și să ierte cetățenii comunei de obligația de a plăti pentru măgăriile făcute de cei doi primari. În numele comunei și pe garanția ei.
Cred că venind împreună la negociere și oferindu-se să plătească eșalonat și ca persoane fizice 50% din pagubele pe care le-au produs vor găsi înțelegere.
În rest, soluția de azi dată de Curtea de Apel Alba Iulia, e o speranță pentru iubitorii de munte și pentru dezvoltarea arealului skiabil din Banatul Montan.
Și da! Dacă reziști luptei dusă până la capăt, după ani întregi de muncă, cheltuiala și suferință, găsești satisfacția că oameni integri, pe mâna cărora a ajuns destinul tău, pot înfăptui un act corect de justiție“, a ținut să transmită Romeo Dunca, omul de afaceri care pe parcursul procesului a devenit președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin.
Cam atât despre acest proces în care instanța s-a pronunțat după o amânare de două săptămâni și în care Primăria Turnu Ruieni va trebui să plătească și cheltuieli de judecată.
Sergiu TABAN