fbpx
20.2 C
Reșița
marți, 30 aprilie 24

Delictele silvice în atenția polițiștilor cărășeni

În această perioadă, polițiștii cărășeni au continuat să acționeze pe raza întregului județ pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale la regimul silvic, în urma abaterilor constatate fiind aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 16.000 lei și au fost confiscați peste 300 de metri cubi de material lemnos.

„În perioada 7-15 decembrie 2023, polițiști de la Serviciul de Ordine Publică- Biroul pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu polițiști de la polițiile municipale, orășenești și secțiile de poliție rurală și specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Timișoara au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea activităților ilegale în ceea ce privește circulația și comercializarea materialului lemnos și pentru verificarea modului de introducere a informațiilor privind transporturile de material lemnos, în aplicația SUMAL“ a precizat Alina Boeru purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

În perioada amintită au fost efectuate 66 de acțiuni pe drumurile publice și 38 de controale, în urma cărora au fost fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 16.000 de lei și au fost confiscați 304 metri cubi de material lemnos, în valoare de peste 67.000 de lei, dintre care peste 160 de metri cubi de lemn rotund și peste 143 de metri cubi de lemn de foc.

„Polițiștii continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, și în perioada următoare“ a mai adăugat Alina Boeru.

Dan AGACHE

1 COMENTARIU

  1. ”… au desfășurat acțiuni pentru … verificarea modului de introducere a informațiilor privind transporturile de material lemnos, în aplicația SUMAL”

    Mai puțin asupra modului (infailibil și anonim) de păstrare, extragere sau alterare a informațiilor (digitale).
    Concluzii?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei