Delictele silvice la ordinea zilei în Caraș-Severin

a

În perioada 11 – 13 decembrie 2020, la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin au fost organizate acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților în domeniul silvic și pentru depistarea transporturilor ilegale de material lemnos și pomi de Crăciun. Acțiunile au fost coordonate la nivel național și s-au desfășoară pe raza întregului județ, în colaborare cu angajați ai Gărzii Forestiere, Direcției Silvice, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali.

În urma verificărilor efectuate atât în cadrul filtrelor instituite, cât și la agenții economici de profil din județ, polițiștii cărășeni au aplicat 250 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 85.000 de lei, atât pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171 din 2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cât si ca urmare a încălcării altor prevederi legale. Totodată, ca măsură complementară, au fost ridicați în vederea confiscării 23,21 metri cubi material lemnos, de diferite esențe, lemn de lucru, cherestea și lemn de foc, în valoare totală de aproape 6.000 de lei. De asemenea, au fost constatate 4 fapte de natură penală, în urma cărora au fost întocmite dosare penale și se continuă cercetările.

Acțiunile vor continua și în perioada următoare, prevenirea și combaterea delictelor silvice fiind in permanență în atenția polițiștilor cărășeni, a precizat Anca Boeru purtător de cuvânt al IPJ Caraș-Severin.

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei