Deputat Marius Damian: „România merită să intre în Schengen“

Parlamentul European a aprobat miercuri propunerea de buget pentru anul viitor, precum și o rezoluție care definește obiectivele sale în negocierile cu alte instituții, în cadrul căreia a fost inclusă inclusiv alocarea de fonduri suplimentare pentru programele destinate protecției frontierelor României.

Referitor la intrarea țării noastre în spațiul Schengen, deputatul PSD de Caraș-Severin Romulus-Marius Damian, a precizat în declarația politică săptămânală citită în Camera Deputaților:

„România merită să intre în Schengen și merită sprijinul tuturor statelor europene. Asistăm, din păcate, la o situație aproape de necrezut, care nu provine din afara țării, ci culmea, din interiorul ei. Este inadmisibil ca un partid din România să saboteze accesul României la Schengen. Este profund anti-românesc ca politicieni români să aducă minciuni și injurii care pot periclita aderarea României. Mesajul meu către USR este simplu: RUȘINE pentru că puneți interesele de partid peste interesul național și peste binele tuturor românilor!

Intrarea în spațiul Schengen este imperios necesară, fiindcă va avea nenumărate efecte pozitive în viața cetățenilor și a firmelor românești. Însă aderarea la spațiul Schengen este un act economic, politic și nu numai. Credem că este vorba mai degrabă de faptul că țara noastră își câștigă pe merit un statut care poate avea rezultate concrete:

– mărirea flexibilității pe piața europeană a muncii, cu beneficii inclusiv pentru lucrătorii români care doresc să muncească în străinătate

– consolidarea avantajului competitiv în transportul rutier

– creșterea sectorului turismului

– dezvoltarea firmelor românești care fac export, bunurile din România ajungând mai repede și mai ieftin pe piețele Europei

– semnal puternic pentru investitori străini care își vor muta mai repede afacerile în România

Toate acestea pot contribui semnificativ atât la creșterea economică, cât și la diminuarea deficitului comercial la bunuri, una dintre cele mai mari vulnerabilități ale economiei românești din acest moment! Este timpul ca decizia să fie luată cât mai repede până la finalul anului, mai ales că România și Bulgaria îndeplinesc criteriile tehnice de peste 11 ani și așteptarea trebuie să se încheie.

Este timpul ca România să intre în Schengen și ca românii să circule liber!“, și-a încheiat declarația politică rostită de la tribuna Camerei Deputaților, parlamentarul PSD de Caraș-Severin, Romulus-Marius Damian.

Dan AGACHE

4 COMENTARII

  1. ” RUȘINE pentru că puneți interesele de partid peste interesul național și peste binele tuturor românilor!”

    Gargara specifica PSD.
    Mai au si tupeul sa vorbeasca despre interes national si despre binele romanilor cand ei si-au marit salariile, dar spuneau ca pentru pensii nu sunt bani.

  2. @Dan Agache: macar sa mentionati ca este campanie publicitara sau publicitate politica.
    Altfel toti pricep ca ii faceti lobby lui damian. In curand ii faceti si penthouse, la cat de lunga e limba presei platite aservite politicului.

  3. Ati inceput sa faceti si voi precum colegii pseudojurnalisti de la cacaon si anume sa stergeti mesajele?
    Vad ca raspunsul meu la ceea ce a scris Dan Agache, a foat sters de pe celalalt articol tot cu pesedistu damian.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei