fbpx
0.7 C
Reșița
marți, 28 martie 23

Deputatul cărășan Dumitru Rujan susține măsurile de prevenire și combatere a cancerului!

Legea pentru prevenirea şi combaterea cancerului a fost adoptată de Camera Deputaţilor iar astfel legea merge la promulgare. Inițiatorii acestei proiect sunt fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru și senatorul liberal Nicoleta Pauliuc, legea fiind susținută, prin acordarea semnăturii, și de deputatul liberal cărășan Dumitru Rujan.

Este o lege importantă, pentru că punem în centru pacienții, prin asigurarea mijloacelor și resurselor pentru prevenire și tratament.

Pacienții oncologici vor avea acces la serviciile medicale în cel mai scurt timp, cu efort minim și cu cheltuieli reduse.

spot_img

Trei dintre noutățile pe care le aduce acest Plan: trasabilitatea, astfel încât pacientul oncologic să știe care sunt pașii necesari de urmat; tranziția de la schemele de tratament rigide spre o medicină personalizată, adaptată nevoilor fiecărui bolnav în parte; elaborarea unui Registru Naţional al Pacienţilor Oncologici.

Am încredere că acest plan va avea succes, în mod special pe partea de prevenție, pentru a avea cât mai mulți cetățeni sănătoși”, a declarat deputatul PNL de Caraș-Severin, Dumitru Rujan.

Planul va fi implementat pentru perioada 2023-2030 şi reprezintă principalul document de politică publică care fundamentează măsurile de prevenire şi combatere a cancerului la nivel naţional. Actul normativ să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2023.

Lorena POENARU

 

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

1 COMENTARIU

  1. Prevenția cancerului se face în primul rând prin alimentație sănătoasă, cu produse naturale, nu de la Kaufland și Lidl. Asta ar presupune sprijinirea țăranului român și asigurarea unei piețe de desfacere. Dar îl interesează pe deputatul din articol treaba asta ? Evident că nu.
    De asemenea, stie deputatul cam cât încasează un țăran român de la APIA pentru o vacă sau pentru un hectar de teren și cât încasează un „fermier” european pentru aceleași lucruri ? Evident că nu.
    Dar ne vorbește despre prevenția cancerului, într-un județ în care nu există în nici un spital aparatură pentru gastroscopie / colonoscopie. Dacă deputatul nu știe, cele două proceduri amintite anterior se utilizează pentru depistarea polipilor și al cancerelor de colon, rect, stomac, esofag.
    Dacă tot sunt atât de „trup și suflet” pentru prevenirea cancerului, de ce nu pun deputații /senatorii de Caraș mână de la mână și să achiziționeze un aparat măcar pentru Reșița sau Caransebeș ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei