Deputatul Marius Isac direct în acțiune legislativă, pentru că mediul nu așteaptă!

Vicepreședinte în Comisia de Mediu și Echilibru Ecologic, deputatul social-democrat din Camera Deputaților, Marius Isac, crede în puterea și rezultatele pe care le-ar putea oferi dezbaterile pe teme de mediu din comisie, diversitatea acestora fiind complexă și într-o continuă dinamică.

Protecția mediului reprezintă un întreg ansamblu al reglementărilor, măsurilor și acțiunilor care au ca scop menținerea, protejarea și îmbunătățirea condițiilor naturale de mediu, ca și reducerea sau eliminarea, acolo unde este posibil, a poluării mediului înconjurător și a surselor de poluare, iar noi, prin exercițiul Comisiei de Mediu trebuie să veghem neîncetat ca aceste măsuri și reglementări legislative să fie transpuse în practică iar odată aplicate acestea să aibă efectul scontat“, explică deputatul Marius Isac.

Vicepreședintele Comisiei de Mediu și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților, Marius Isac afirmă că a convenit cu președinta comisiei în privința unei viziuni comune pentru stabilirea unor priorități legate de problematica mediului și toate îngrijorările ce privesc dezechilibrele ecologice.

În primul rând ne-am gândit să lansăm în primele două săptămâni ale sesiunii parlamentare, 4 dezbateri în cadrul Comisiei de Mediu pe unele teme cheie, scopul fiind acela de primire a propunerilor benefice de modificare a legislației.

 Propunerea de tematica si consultarile vor fi următoarele:

  1. Protecția mediului și calitatea aerului
  2. Managementul deșeurilor
  3. Biodiversitate și arii naturale protejate
  4. Schimbări climatice și gestionarea fenomenelor meteo extreme .

 Evident, dacă vor interveni dezbaterile legate de votul pe bugetul național, vom anunța invitații și vom modifica datele. 

Consider că la baza oricărei inițiative legislative stă, în primul rând, consultarea cu diferitele organisme din domeniu, și aici mă refer la unii actori din zona de mediu, ONG-uri, mediu de afaceri, academicieni și alte instituții, pentru a afla nevoia reală și modificarea legislației în funcție de nevoia reală“, a concluzionat deputatul Marius Isac, vicepreședintele Comisiei de Mediu și Echilibru Ecologic.

Sergiu TABAN

1 COMENTARIU

  1. ”…direct în acțiune legislativă, pentru că mediul nu așteaptă!”

    Se referă la ”mediul” de afaceri (interne).

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei