Iarna geroasă a lăsat urme adânci în infrastructura din Reșița. Dacă marile bulevarde, recent reabilitate pe fonduri europene, au rezistat relativ bine, străzile și aleile lăturalnice au o altă poveste, una tristă pentru șoferi: carosabil brăzdat de crăpături, gropi apărute peste noapte și tronsoane unde șoferii sunt nevoiți să facă slalom pentru a-și proteja mașinile. La final de drum, ori răsufli ușurat, ori înjuri cu năduf pe te miri ce personaj îți vine în minte.
Situația este, fără exagerare, una dificilă, trăită la volan chiar de cel care scrie acest text. În multe cartiere, asfaltul a cedat sub presiunea repetată a ciclurilor de îngheț-dezgheț. Apa infiltrată în fisuri a înghețat, și-a mărit volumul și a „pocnit tot asfaltul”, după cum a oferit o explicație pentru Reper24 viceprimarul „de acțiune”, Daniel Călin. Rezultatul se vede astăzi pe numeroase străzi secundare, unde degradările sunt mai evidente ca oricând.
Doar arterele principale au scăpat
În timp ce tronsoanele principale au fost afectate într-o măsură mai mică, străzile adiacente și aleile dintre blocuri au suportat șocul cel mai puternic al temperaturilor extrem de scăzute din această iarnă.
„Am avut ghinionul să avem temperaturi foarte joase. Apa s-a infiltrat în fisuri și a pocnit tot asfaltul. Au fost mult mai multe fisuri decât de obicei”, explică viceprimarul.
Sesizările au curs în număr mare către Primărie. Nemulțumirea cetățenilor este firească. Dar, dincolo de presiunea publică, de nervi și stres la volan, administrația a ales să răspundă prin organizare și planificare, nu prin improvizații.
Primăria promite reparații serioase, nu doar „plombe”
Una dintre criticile frecvente ale cetățenilor vizează soluțiile temporare. „De fiecare dată când spunem că începem să plombăm, lumea ne înjură că plombăm. Că să facem drumurile noi. Dar de unde banii să poți să faci drumurile noi?”, se întreabă retoric și direct vicele Daniel Călin.
Adevărul, pe care nu trebuie să-l ignorăm, oricât optimism ar putea fi în declarațiile diriguitorilor administrației reșițene este că bugetele locale nu permit refacerea simultană a tuturor străzilor afectate. În schimb, fără a se lăsa copleșită de numărul mare al craterelor din asfalt, municipalitatea a pus în mișcare un plan etapizat de intervenție.
Începând cu această săptămână, două echipe intervin zilnic pentru reparații. „Nu vorbim de plombare, pentru că asta nu sună bine asta cu plombele”, spune viceprimarul cu o notă autoironică. Accentul este pus pe lucrări care să asigure siguranța circulației și o rezistență de cel puțin un an în zonele tratate.
Potrivit edilului, acolo unde se intervine corect, asfaltul nou utilizat pentru reparații are caracteristici superioare celui vechi, iar „plomba nu mai sare afară”. Eventualele deteriorări ulterioare pot apărea în proximitate, dar nu în zona reparată.
Strada G.A. Petculescu, un „vai și-amar“ total dar și o primă intervenție majoră a primăriei Reșița
Unul dintre cele mai discutate tronsoane este G.A. Petculescu, intens circulat și afectat vizibil de mai multe luni de zile, nu doar din cazua iernii, ci și a lucrărilor de modernizare a rețelei de apă și canal. Viceprimarul recunoaște că știe foarte bine situația: „Circul pe acolo în fiecare zi, este drumul meu spre casă”.
Pe termen scurt, aici se fac reparații pentru a permite circulația în condiții decente încă o lună sau o lună și jumătate. În luna martie este programată refacerea completă a tronsonului, de la barieră până la grădinița „Palatul Fermecat”.
Proiectul prevede două straturi de asfalt, borduri noi, sistem modern de captare a apelor pluviale, ultimul strat de asfalt suportat de firmele care au intervenit anterior la rețeaua de apă-canal.
Este un exemplu concret de intervenție structurată, nu doar o reparație superficială. Altfel spus, va fi bine, dar mai trebuie să strângem puțin din dinți.
Pe lista intervențiilor se află și strada Sportului, iar tronsonul de pe strada Făgărașului/colț cu Bulevardul Republicii din zona Lidl-Kaufland este programat la finalul săptămânii. Trebuei spus că acolo s-a mai intervenit punctula, dar „plombele“ n-au ținut nici măcar câteva săptămâni.
Planul pentru următoarele două săptămâni este deja stabilit, însă administrația municipală avertizează că ritmul depinde și de condițiile meteo, care au îngreunat intervențiile în ultimele zile.
„Nu ne vom opri până nu le terminăm pe toate”, este angajamentul transmis de viceprimarul Călin.
Este, poate, pentru prima dată când municipalitatea comunică atât de explicit un calendar și o strategie de acțiune pentru remedierea punctuală a degradărilor apărute după iarnă. Altfel spus, deși, pe undeva, am sperat, nu am reușim să-i surprindem nepregătiți.
Dovada este că avem o realitate dură a miilor de gropi mici și mari dar și o responsabilitate administrativă asumată de viceprimarul Daniel Călin
Da, e foarte clar că la această oră, multe străzi lăturalnice din Reșița sunt pline de gropi. Da, disconfortul este real. Dar la fel de real este și faptul că administrația locală nu neagă problema și nu o ascunde sub preș.
Viceprimarul Daniel Călin a subliniat că administrația rămâne deschisă colaborării cu reșițenii: „Îi încurajăm pe cetățeni să ne semnaleze orice zonă unde au observat apariția unor gropi sau degradări ale asfaltului. Reșițenii ne pot trimite inclusiv imagini cu zonele afectate pe adresa de e-mail intretinere.patrimoniu@primariaresita.ro, cu locația explicată cât mai clar – stradă, număr sau reper apropiat. Este important să identificăm rapid toate tronsoanele degradate și să nu ratăm nicio intervenție necesară.””
În locul promisiunilor nerealiste privind „drumuri noi peste noapte”, municipalitatea vine și propune o abordare pragmatică: reparații rapide pentru siguranță, urmate de refaceri complete acolo unde bugetul și responsabilitățile contractuale o permit.
Pentru cetățeanul Reșiței, mesajul esențial este acesta: orașul trece printr-un moment dificil din punct de vedere al infrastructurii, dar există un plan, există echipe pe teren, Vien e la datorie cu toată echipa din dotare și există o asumare publică a termenelor. Iar într-o perioadă în care iarna a lovit dur asfaltul, organizarea și consecvența pot face diferența dintre haos și reconstrucție. Să le dăm credit, zic…
Sergiu TABAN

















Vreți să le dați credit la minciunile astea desfrânate? Mergeți pe drumul lupacului (str 24 ianuarie) să vedeți acolo calitatea reparatiilor deja executate. După aia mai vorbim daca mai merită luată în seamă această slugă a macacului pleșuv.
Un primar responsabil s-ar uita pe cheltuielile din urmă, și a celor de dinaintea lui și ar vedea cam ce reparații trebuie făcute de la an la an, și și-ar drămui fondurile astfel încât să aibă bani să facă reparațiile necesare.
Unul iresponsabil ar folosi toate fondurile plus împrumuturi masive pentru megalomanii prostești menite să-i aducă lui și ciordacilor lui parandărăt .
Portiunea de drum cu gropi nenumarate din poze a fost reabilitata in mandatul actualului primar.Lucrarile au durat mult,traficul rutier a fost deviat.Daca toate lucrarile facute de neo marxisti tin cat a tinut asta,orasul va arata mai rau decat inainte de domnia bolojenista.
„Dar de unde banii să poți să faci drumurile noi?”, se întreabă retoric și direct vicele Daniel Călin”
Din impozitele majorate cu peste 130% ar trebui sa vad zilnic ca se lucreaza pe Petculescu macar sa peticiti gropile pana la marea asfaltare. Dar nu..
Dacă se dezapezea cei 20cm de zăpadă ,nu apăreau gropi.Dar când ești numai la proiectul tramvai 30 mil gaură, ce faci? Cu biciu pe cetățeni. Sa dezapezeasca ,sa plătească chirie pe apartament prin impozite. Dar nu e bai ,avem semenicul care merge, restul nu mai contează.
”Pentru cetățeanul Reșiței, mesajul esențial este acesta: orașul trece printr-un moment dificil din punct de vedere al infrastructurii, dar există un plan …”
–
Există iar un plan cincinal (scornicit) spre realizare în patru ani și jumătate sau numai (odioase) treceri prin momente dificile?
Asta și din punct de vedere al infrastructurii, cu asfalt de unică folosință, reciclabil 🙂
Lucrați iar ca în China cum ați lucrat la tronsonul aflat în continuarea străzii Petculescu,pe lângă calea ferată? Mă refer aici și la amânările repetate de începere a lucrărilor, luni e 2 martie!!!