fbpx
14.1 C
Reșița
vineri, 29 martie 24

Dezbracă-te că te…, îmbracă-te că…m-am răzgândit – pamflet

Nici 3 săptămâni nu au trecut de la deschiderea anului școlar, cu flori, bezele (că de pupături nici nu se putea pune problema), cu emoția revederii după o lungă vară fierbinte (la propriu și la figurat), cu tremurul bobocilor în prima lor zi de școală, cu discursuri sforăitoare și mobilizatoare, toate făcând trimitere la Lenin: „învățați, învățați și iar învățați“.

Deci nu au trecut nici 3 săptămâni și pică școlile (la figurat, desigur) ca muștele după Kiltox. Se închid rând pe rând; mai întâi o clasă, pe urmă o școală, apoi alta, după care se închide și localitatea și tare cred că până de sărbători se închide toată România.

„Specialiștii“ (nu știu care, poate cei 10 mii ai PNȚCD-ului sau mă rog ai CDR-ului) au anunțat deja că în noiembrie vom avea 40 de mii de infectări pe zi. De unde le iasă oare cifra asta că de testat nu se testează, dar se raportează. În aceste condiții, școala online revine pe primul loc în topul preferințelor politicienilor.

E drept că nu prea se face carte în online, dar deh, nu trebuie să se facă toți doctori, ingineri ori….specialiști. Țara mai are nevoie și de….politicieni. Cadre de nădejde ale partidelor de mâine, acolo unde la înscriere: „școală multă nu se cere, prost să fi să ai …putere“. Să lipești afișe, să susții doctrina partidului cu pumnii și picioarele, să fi un bun orator și să țipi la manifestații. Și de așa ceva are nevoie țara.

Ori conjunctura actuală e ideală pentru un viitor luminos al politicienilor de mâine. Să știi să îți scrii numele, să știi să aduni și…să împarți când ți-o cere partidul. Asta e România de mâine, „România educată“, în „România lucrului bine făcut“.

După ce că avem o generație de tâmpi, analfabeți funcțional (o spun statisticile, nu eu), îi mai ținem și acasă pe tablete, telefoane și laptopuri cumpărate din banii primăriilor (acolo unde s-a putut) și mai puțin din cei ai guvernanților, că deh, e sărăcie mare în țară.

Care țară se va închide și ea; încet dar sigur: HoReCa în primul rând, lăcașele de cult, teatrele, cinematografele și cam tot ce ar putea însemna economie. Vă mai amintiți? Hai că nu a trecut niciun an de la alegerile din 2020 și eram într-o situație asemănătoare. Ba poate mai puțin proastă decât cea de acum.

Între timp guvernanții, atenți la nevoile cetățeanului, au mai ridicat un spital, le-au reparat pe cele distruse de incendii, au făcut „enșpemii“ de noi locuri în secțiile ATI, au ridicat de la zero zeci de școli pentru respectarea distanțării între elevii, au împânzit România cu centre de testare gratuită așa cum există și în Europa, au făcut treabă cum s-ar zice.

E drept că treaba lor, seamănă mai mult cu treaba…mare; adică nu s-au încurcat cu lucruri mărunte, au făcut treaba…mare; na că nu găsesc un sinonim pentru asta.

Iar noi suntem fericiți, ne bâzgoim seara de seară la „tembeliziuni“, suntem critici și spunem lucrurilor pe nume, ascunși pe un cont fals pe o rețea de socializare și ne scuipăm în sân și spunem „Doamne feri de mai rău“.

Nu fraților, nu va fi mai rău, va fi mai bine, tot mai bine, infinit mai bine. Nu uitați că România e „Grădina Maicii Domnului“. Va curge cândva pe aici un râu cu lapte și miere, va fi o primăvară eternă, o pace, o liniște și o bucurie pentru fiecare. Iar rudele vor împărți, cu ochii plini de lacrimi, pahare cu colivă celor ce vor mai avea puterea să ajungă până la poarta cimitirului. Atât de bine va fi și ne va fi.

Dan AGACHE

 

 

 

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei