Din 15 martie, la Reșița intră în vigoare parcările cu plată! De luni până sâmbătă, între 07:30-20:00! Care sunt tarifele și amenzile?

parcare plata

 

De săptămâna viitoare, la Reșița va intra din nou în vigoare sistemul de parcare cu plată. Plata parcărilor poate fi făcută prin SMS sau prin aplicația MOBILĂ TPARK, iar cei nu achită tarifele de parcare riscă amenzi în valoare de 150 de lei.

După data de 15 martie, 1.000 de locuri de parcare vor funcționa în regim de parcări cu plată fără pază.

Spațiile de parcare în care urmează să se perceapă tarif de staționare vor fi delimitate prin marcaje, semnalizate prin indicatoare cu simbolul „parcare” și cu plăcuțe de informare prin care se detaliază tarifele practicate și modalitățile de plată disponibile.

Plata parcărilor poate fi făcută prin SMS sau prin aplicația MOBILĂ TPARK”, se precizează într-un comunicat de presă al Primăriei Reșița.

PLATA PRIN SMS

Se trimite un SMS la numărul scurt 7420 în care se menționează codul aferent duratei de parcare și numărul de înmatriculare al mașinii:

150 NRMAȘINĂ (ex: 150CS01ABC) pentru 1 ORĂ de parcare mașină, cost: 0.71€

151 NRMAȘINĂ (ex: 151CS01ABC) pentru 1 ZI de parcare mașină, cost: 2.86€

152 NRMAȘINĂ (ex: 151CS01ABC) pentru 1 ZI de parcare – pentru o mașină cu greutatea mai mare decât 3.5 T, cost: 3.39€

Parcarea pentru o zi dă dreptul utilizatorului sa parcheze doar în intervalul orar de funcționare al parcării respective. O zi nu înseamnă 24 de ore.

Lipsa SMS-ului de răspuns indică faptul că plata parcării nu a fost înregistrată.

Două sau mai multe SMS-uri consecutive însumează timpul de parcare.

Sistemul TPARK® de plată a parcării cu telefonul mobil este disponibil pentru utilizatorii rețelelor de telefonie DIGI, Orange, Telekom și Vodafone. SMS-ul este taxat suplimentar în rețelele Orange și Telekom cu 0,05€+TVA.

PLATĂ PRIN APLICAȚIA MOBILĂ TPARK, PENTRU ANDROID, IOS ȘI WINDOWS PHONE

Prin intermediul aplicației se poate opera plata parcării prin SMS, fără a mai memora numerele scurte sau codurile aferente duratelor de parcare.

Șoferii care doresc o perioadă mai lungă au disponibile abonamente cu valabilitate de o lună, 3 luni, 6 luni sau un an. Acestea se pot plăti prin aplicația TPARK sau la casieria de la blocul 800, str. Petru Maior, nr. 2.

COST ABONAMENT:

– 50 lei/lună/      59,50 lei cu TVA

– 140 lei/3 luni/ 166,60 lei cu TVA

– 280 lei/6 luni/ 333,20 lei cu TVA

– 490 lei/an/      583,10 lei cu TVA

– abonamente de parcare pentru riverani/locatari – 50 lei/an/59,5 lei cu TVA

La aceste tarife se va adaugă și comisionul integratorului de serviciu/plăți.

Plata pentru abonamente se poate face din aplicația TPARK (plata cu cardul bancar) sau la casierie – blocul 800

Abonamentul de parcare pentru riverani/locatari se eliberează persoanelor fizice care dețin un abonament de domiciliu valabil în interiorul unei parcări cu taxă și asigură dreptul de staționare doar pentru zona corespunzătoare adresei de domiciliu.

„Eliberarea acestui tip de abonament (pentru riverani/locatari) se face pentru anul în curs, pe baza actelor de identitate ale proprietarului autovehiculului, abonamentul valabil pentru parcarea de domiciliu și pe baza certificatului de înmatriculare al autovehiculului (talon cu ITP la zi). Abonamentul pentru riverani/locatari nu este transmisibil. Abonamentele achiziționate pentru parcările cu plata nu sunt transmisibile și sunt valabile doar pentru numărul de înmatriculare înregistrat în sistem pentru care a fost făcută plata”, se precizează în comunicatul Primăriei Reșița.

Neplata parcării se sancționează cu amendă în cuantum de 150 de lei, plătibilă la jumătate în 15 zile și poate fi achitată la casieria de la blocul 800 sau direct din aplicația TPARK.

Orarul parcărilor publice cu plată din municipiul Reșița este de luni până sâmbătă, între orele 07:30-20:00.

Excepție de la acest orar o face Parcarea Verde din Centru orașului (în spate la Consiliul Județean). În această parcare orarul este de la 07:30 la ora 15:00. După acest interval orar, intră în vigoare orarul pentru parcările de domiciliu unde se va parca doar pe baza abonamentului de parcare de domiciliu anual.

Abonamentele de parcare sunt valabile doar pentru perioada aleasă și plătită de utilizator și doar în intervalul orar de funcționare al parcărilor.

Mai multe informații despre modul de organizare și funcționare a sistemului de parcare cu plată pentru staționarea autovehiculelor în parcările amenajate în acest scop, precum și modalitățile de plată în municipiul Reșița se regăsesc pe site-ul Primăriei Reșița, în secțiunea „Parcări cu Plată”.

Citește și Lista celor 1000 de locuri de parcare cu plată de pe raza municipiului Reșița

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

7 Comentarii

  1. Coco

    Lista cu parcarile cu plata si numarul de locuri pe fiecare din ele nu se publica sau primarele vrea sa ne surprinda ( amendeze)
    ? Intervalul 7.30 – 20.00 , inclusiv sambata nu vi se pare cel putin indecent ca sa nu spun ca e menit sa stoarca bani de la o populatie si asa saraca! De fapt nu ma mir…politica liberala….si asta spune tot!
    Masura jenanta pentru un oras cu infrastructura praf si locuri de munca idem!!!

    Raspunde
    1. Adrian

      Ce interesant … in rumania politia recomanda Parlamentului sa incalce legea si sa nu actualizeze punctul de amenda cu salariul minim pe economie pentru ca rumanii sunt saraci. Acum sa inteleg ca nici parcarea nu este buna cu plata pentru ca rumanii sunt saraci. Dar ia ghici … dimineata nu mai ai loc pe strada de saracii astia si circuli bara la bara. Or avea bani de la spalatoarele de babe din Austria?

  2. zero

    1.000 de locuri de parcare vor funcționa în regim de parcări cu plată fără pază.

    Cum rămâne cu principiul evitării dublei impuneri?
    Cetăţeanul va plăti şi taxa auto dar şi taxa de parcare = dublă impunere pe acelaşi domeniu public (adică hoţie tipică la tăiţelu’ &).

    Raspunde
  3. Luci

    Când era discuția să fie luate parcările de către primărie se motiva că o face pentru cetățeni, care și așa sunt săraci și vor fi gratuite. Dar, în cazul în care totuși unele vor fi și cu plată, primele 10 – 15 minute vor fi gratuite ? Dar să nu uităm că aceste promisiuni (motivări) erau făcute pe timpul campaniei !!!!

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei