Directorul general TMK Artrom răspunde sesizărilor cetățenilor din cartierul reșițean Dealu Crucii!

În urma reacțiilor reșițenilor din Dealu Crucii, care și-au sesizat problemele legate de substanțele ridicate în atmosferă în urma exploatării industriale realizată la combinatul TMK, substanțe care le distrug bunurile și le afectează grav sănătatea, directorul general TMK Artrom, Romulus Ioan, și-a expus poziția față de această situație.

Directorul TMK afirmă că „a luat la cunoștință” aspectele sesizate de oameni, făcute publice și de Reper24, și susține următoarele: „aceste aspecte ne preocupă și pe noi și nu dorim ca activitatea de producere și turnare a oțelului să creeze deranj și disconfort locuitorilor din vecinătate.

Menționăm că o parte din aspectele prezentate de dumneavoastră pot fi datorate de anumite erori ale angajaților subcontractantului nostru care încarcă și transportă zgura.

După sesizarea dumneavoastră şi împreună cu autorităţile abilitate au fost luate măsuri atât tehnologice, cât și disciplinare care, după cum se văd pe camerele noastre de supraveghere, au condus la o îmbunătățire vizibilă.

Totuşi, trebuie să menţionăm că depunerile de praf prezentate, aşa cum au fost şi determinate cu diverse alte ocazii, mai au și altă sursă decât activitatea noastră: circulația autoturismelor şi a altor maşini pe aceste străzi fară asfalt, lucrări de construcţie în desfăşurare chiar în zonă și o serie de lucrări pe şantiere din oraș. Mai jos puteți vedea mașina TMK care a staționat 2 zile jumătate pe o stradă din Reșița (alta decât strada dumneavoastră), iar depunerea de praf este semnificativă.

Totodată, vă mai informăm că societate TMK Artrom va organiza în cadrul Uzinei nr. 2 Producție Siderurgică în perioada următoare: programe de revizii și reparații la instalațiile de stropire cu tunuri de apă; programe de revizii și reparații la instalații de curățire și epurare a gazelor arse de la cuptorul electric; etanșarea halelor de producție.

Trebuie să vă mai informăm că Uzina nr 2 face un consum de cca 50 Kwh/t consum energetic pentru asigurarea funcționării instalației de desprăfuire ceea ce reprezintă cca 10 % din consumul total de energie electrică a Uzinei”, susține Romulus Ioan, directorul general TMK Artrom.

Lorena POENARU

 

11 COMENTARII

  1. Ce propaganda ruseasca ieftină tov Romulus – fiți mai concret în condițiile în care se impun reduceri de consum al energiei electrice care trebuie suportate și de populația reșiței:
    – Câți Megawați consumă TMK pentru obținerea a 100 To de produs finit – oțel laminat in diferite forme comerciale care iese livrat pe poarta fabricii?!!!
    Ce vreți să insinuați cu cei „10 % din consumul total de energie electrică a Uzinei 2” ?!!!.
    Că populația reșiței trebui să fie sponsorul rușilor, că dacă nu aruncați în continuare cu praf în ochii lumii?

  2. Mare mincinos. În 2006-2007 cât timp am avut activitate în zonă îmi era greață, rău, simptome de vomă etc.din cauza prafului roșiatic emanat cu bună știință duminică seara, noaptea spre luni. Și în perioada respectivă au fost reclamații, sesizări etc.în presă în fine, același lucru declarații de tipul prosteală, aiureală, minciuni, gogoși à la TMKakaya tehnica.

  3. Asta este o frectie la piciorul de lemn al ologului,ologul fiind locuitorii din Dealul Crucii.Pai nu e totuna praful strazilor in lucru,care la o trecere cu palma se indeparteaza aproape complet si praful emanat de combinat! Ne arata masina lor care „a stat pe o alta strada decat a Dvs”!?.Domnul director crede ca ombrobodeste atat de usor?Si praful ala se datoreaza doar greselii operatorilor de indepartarea zgurii? Mai sa fie? Zi si noapte?Sa vina in gradinile noastre,departe de drumurile neasfaltate,Sa vada praful de pe copaci,flori si celelalte plante si sa-mi spuna ca e praf de la drum,ca la tara,unde daca dai putin palma deschisa prin aer in apropierea frunzelor si aierbii,praful se ridica imediat si dispare de pe frunze sau iarba!Ei bine praful domniei sale,e atat de aderent,ca nu se duce nci prin spalare cu furtunul cu apa la mare presiune! Exact ca pe masini,de pe care indepartezi praful,dupa spalare doar printr-o aplicare ulterioara de amestec de apa cu otet,1 la 1 urmata de stergere cu o laveta uscata! In fine,domnul director ne-a aruncat,din nou si noua si Dvs,presei,praf in ochi! Vorba cantecului lui Roy Black „Es war nur sand in deinen augen” https://youtu.be/Jy-a7WzEEBc

  4. Actele / faptele TMK- ului în calitate de persoană juridică abstractă ( inclusiv prin reprezentanții săi legali respectiv angajații responsabili şi vinovați ) intră şi sub incidența legii penale , însă puțină ,, lume ” ( populație ) cunoaşte aceste detalii.Miliția şi parchetele ( procuratura ) în loc să se autosesizeze ( sesizeze din oficiu ) … ,, se fac că plouă ” . Şi dacă-i sesizezi pe calea plângerii penale , fac tot posibilul să blocheze ancheta ducând-o în derizoriu şi astfel să nu deschidă dosar/e de cercetare / urmărire penală ( aceste acte / fapte fiind la rândul lor abuz la lege , îndeplinind elemente constitutive ale unor infracțiuni precum abuz în serviciu , favorizarea făptuitorului… inclusiv rap.la art.17 C.P. / ,, prin omisiune , desi există obligația legală sau contractuală de a acționa ” … ).Toate acestea se petrec
    ( adică au loc / se materializează , sun nici o formă nu ,, întâmplă ” … nefiind aşa zise ,, coincidențe ” în acest sens ) fiindcă TMK-ul alături de alte asemenea entitați / facilități din întreaga țară sânt protejate de către mafiile politice din care fac parte (beneficiare) , care manipulează / manevrează autoritățile / instituțiile statului ( criminal – mafiot devenit astfel , incluzând organele judiciare de cercetare / urmărire penală milițieni şi procurori…până la nivel de instanțe judecătoreşti , atât civile cât şi penale ; îi au în ,, pocket ” precum ar spune GOODFATHER ! ).Sânt grav încălcate drepturile fundamentale ale omului prevăzute , garantate şi protejate de art.34 – 35 din Constituția României reportat la dispozițiile CEDO / art. 8 & 3 ( pentru edificare a se vedea cauza Lopez Ostra c. Spaniei prin Cererea nr. 16798/1990, Hotărârea din 9 decembrie 1994 , cauza Tătar contra României , cauza Hatton şi alții contra Regatului Unit ).Însă , pe voi ,,romanistanezii” vă interesează mai mult (preferați) scremuții / ologofrenii / baragladinele ( şi ,,oligofreniile” lor de postari ) de pe Tik – ToK , Facebooci , Curat Murdar , Acces Dinrect , Vulpița , Noră pentru Mamă , Schimb de Mame , Insula Iubirii … şi multe alte asemenea tâmpenii inutile ( care nu aduc nici un plus valoare vouă sau societății ) , ce vă îmbolnăvesc / otrăvesc mintea , sufletul şi implicit caracterul , în loc de ,, altceva ” util…care să vă folosească cu adevărat în viața de zi cu zi alături de familiile voastre ( spre exemplu , ceva mai multă cultură generală , în orice domeniu ; mă refer mai ales cu privire la domeniile care ,, se intersectează ” cel mai mult / frecvent cu viața de zi cu zi ). Bineânțeles cu condiția să mai şi înțelegeți corect / temeinic ( în profunzime cu privire la toate aspectele ) ceea ce citiți , vedeți sau auziți în calitate de ,, autodidacti ” ; nu oricine poate asimila la nivel superior ceea ce studiază de unul singur , fără o îndrumare calificată…sau cel puțin fără a studia încrucişat domeniile care se întrepătrund respectiv se completează unele cu altele.
    Nu mai vorbim de IQ )):: … este logic sau nu ?

  5. P.S. Pentru a fi mult mai clar înțeles cu privire la toate aspectele ( faptele ) de natură penală incidente , se impune a face referire şi la art.253 din Codul Penal ( ,, distrugerea , degradarea sau aducerea în dmsrare de neântrebuințare a unui bun aparținând altuia „…). Legea este simplă ,, stimabile ” TMK şi ,, viloşilor…de la capătul lui 4 ” : distrugi = plăteşti despăgubiri , în cazul / situația de față atât materiale cât şi morale.Ce este între tine , angajații tăi şi autorități…este problema voastră personală ; nu poți şi nu ai dreptul sub nici o formă să invoci şi să ne opui nouă ( celor care avem de suferit de pe urma acțiunilor / activităților tale lucrative…în calitate de ,,profesionist” ) problemele tale personale de ordin intern ( inclusiv gogornița aceea comunistoidă precum că ,, dai de lucru la oameni „… şi pentru asta’ chipurile trebuie să suportăm / suferim noi restul populației ,, pro bono ” mizeriile / ilegalitațile voastre ).Angajații voştri înghit noxele plătiți fiind ( au sporuri , asigurări sociale / medicale ) pe când pe restul ( cu precădere pe cei direct şi cel mai grav afectați , din imediata vecinătate ) cu bună ştiință îi îmbolnăviți şi le distrugeți bunurile ,, în mod moca ” ; adică ei cu prejudiciile / paguba…iar voi cu profitul ! Păi ‘ întreb şi eu retoric : drept şi echitabil este astfel din toate punctele de vedere legale ( în care intră şi ,,moralitatea” ) ?

  6. „… Uzina nr 2 face un consum de cca 50 Kwh/t consum energetic…”?
    Sperăm că nu din sistemul energetic centralizat!
    Oricum, dacă nu-și asigură cât mai repede o sursă energetică proprie, din cauza prețului acesteia, riscă s-ajungă-n faliment!

  7. Legislație relevantă mediu & infracțiuni de mediu : Directiva CE 99/2008 , convenția de la Aarhus / 2001 , OUG 195 / 2005 cu modif.şi compl.ulterioare cu referire la legea 304 / 2001 ( Crime şi delicte contra mediului ) Cap.5 de la art.395 şi urm. , abrogată prin legea 286 / 2009 ( N.C.P.).

  8. Am văzut şi mizeria aceea de aşa zis ,, experiment ” marca TMK ; prin care ,, undercover man ” mângâia cu buricul degetului parbrizul Wolkswagen-ului … ca să arate el ( ,, detectivul ” ) chipurile că ,, uite şi în altă parte se depune praf … la fel „.
    Figurantule care te dai deştept între ai tăi ( asemenea ) , dacă în alea’ 10 secunde ( cât a durat ciudățenia ce ați scenarizat-o / regizat-o astfel ) apăsai puțin mai tare cu degelul , rămânea parbrizul aproape 100 % curat ,, lună ” (sticlă clară). De ce nu ai spălat bine parbrizul / capota maşinii cu buretele folosind o găleată cu apă ( curată , fără detergent ) , o limpezeai aruncând pe acestea tot 1 – 2 găleți de apă curată , lăsai să treacă 15 minute pentru a se usuca…şi vedeam rezultatul ( cum ar fi arătat maşina ).
    La mizeria voastră toxică ( nu o poți numi nici măcar praf , în sensul comun folosit zi de zi de către populație ) poți să dai şi cu ,,racleta” pentru curățat zăpadă / gheața pe parbriz…până râmâi doar cu coada în mână , şi tot nu se curăță.Ce vrăjală de cocalari troglodiți aveți în voi ( credeți că puteți să luați toți oamenii de proşti astfel ).Cârnaților , se vede cu ochiul liber din filmare ( nici nu trebuie să fi de față ) faptul că praful pe care-l ,, mângâiați / pipăiți ” voi cu buricul degetului ( parcă-i ,, hârjoneai maimuța ” consoartei tale cu buricul degetului astfel ) este mai galbui la culoare / nuanță ( praf provenit din pământul de excavație şi beton spart de pe bulevard ) , pe când depunerile provenite din activitatea voastră sânt albe spre gri – ciment.O maşină pe care s-a depus mizeriile ( ,, suspensiile ” ) voastre toxice mai mult timp ( câteva zile…ca să nu vorbim de un timp mai îndelungat ) , după ce o speli…udă fiind ai impresia că s-a curățat , iar când se usucă este la loc albă – gri ( foarte aspra / pietrificată suprafața ).Practic ( în realitate ) mizeria voastră toxică se cimentează pe / în orice.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei