Mai marele peste cei mai mari ai acestui Banat de Munte, căpitanul de județ, salvatore de la patria, pe numele său de roman Romeo (și Dunca), i-a pus castanele fierbinți pe birou doctorului Purea, președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Județean făcându-l responsabil cu debarcarea managerului Alina Stancovici.
Nu știu cât de corect a fost cu viața sa și cu destinele celor care au depins de bisturiul și pixul domnului doctor, puțini știm trecutul domniei sale, dar azi va face cu siguranță dovada caracterului său de om cu carte, cu educație și biografie aleasă, fără cusur. Misiune la fel de grea și de ingrată și pentru ceilalți membri ai Consiliului de Administrație de la SJUR chemați de către Căpitanul de Județ s-o execute public pe Alina Stancovici.
Azi vom afla dacă suntem sau nu suntem la mâna politicienilor de duzină aciuați prin posturile cheie ale acestui județ și dacă legea, bunul simț, educația și cinstea mai sunt reprezentate de cineva în instituțiile publice.
Dacă doctorul Purea și Consiliul de Administrație sunt doar niște executanți ai ordinelor politice sau au fost și sunt preocupați de buna funcționare a celei mai importante instituții publice din Caraș-Severin. Căci, părerea mea, Spitalul, responsabil de viața a cca un sfert de milion de cărășeni, este cea mai importantă instituție publică!
De mâine încolo vom afla multe răspunsuri la întrebări puse de-a lungul timpului în legătură cu problemele de la SJUR. Pentru că deja Cutia Pandorei a fost deschisă. Alina Stancovici nu va tăcea nici moartă, după cum domnia sa afirmă. Azi însă să așteptăm și să vedem ce face domnul doctor Purea la examen.
Succes deplin, domnului doctor!
Mihai SPRÎNCEANĂ



















Bună seara.Ce poate să facă ,,DOMNUL DOCTOR ,,PUREA,,nimic, la fel cum a făcut și pentru satul natal,Sopotu Vechi NIMIC NIMIC.