Donație de top, la spitalul din Reșița. Aparatură de peste 14.000 de euro, oferită de Clubul Lions secției ATI

lions

Clubul Lions Onix Reșița a donat aparatură de ultimă generație secției ATI a Spitalului Județean de Urgență din municipiu, valoarea aparatelor depășind suma de 14.000 de euro. Banii au fost adunați în urma balului anual de caritate, organizat de fiecare dată pentru câte un mare proiect pe care doamnele din club și-l propun an de an.

Anul acesta proiectul mare a fost aparatură de urgență și de ultimă oră la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Reșița. Aparatura era foarte necesară, iar medicii de la ATI s-au implicat foarte mult în achiziționarea acestor aparate prin participarea la Balul Lions Onix Reșița a unui număr foarte mare de colegi. Persoana care ne-a ajutat foarte mult în adunarea sumei necesare a fost doctorul Bura Iulian, căruia îi mulțumim! Aparatele au costat destul de mult și ajutorul pe care doctorul Bura l-a adus prin participarea a cât mai multor persoane la bal a fost de un real folos. Chiar am înțeles de la medici că săptămâna trecută le-au încercat și sunt extraordinar de mulțumiți de performanța lor”, a precizat președinta de zonă a Clubului Lions, medicul Felicia Quint.

Corina Ionescu, președinta de anul acesta a Clubului Lions Onix Reșița a declarat la rândul său că se bucură de faptul că prin contribuția lor membrele clubului au reușit să ajute la creșterea actului medical de urgență în unitatea spitalicească reșițeană.

l2

Despre aparatura de specialitate primită de ATI și necesitatea acesteia a vorbit chiar medicul care s-a implicat în strângerea de fonduri.

Le mulțumim doamnelor din Clubul Lions Reșița pentru ajutorul acordat. Această zi este una deosebită și ne dorim ca pe viitor să avem parte de cât mai multe astfel de zile. Cu ajutorul doamnelor și al colegilor noștri care au contribuit la strângerea unei sume consistente  s-au putut achiziționa următoarele aparate: un video endoscop optic folosit la intubațiile dificile, atât în blocul operator, adică în cazul intervențiilor chirurgicale, cât și pentru bolnavii intubați și ventilați mecanic care sunt staționați pe secția ATI.

 

Al doilea aparat extrem de important este un defibrilator folosit în cazul bolnavilor ce intră în stop cardiac în diferite aritmii care survin pe secțiile ATI sau oricare alte secții din cadrul SJU Reșița, un electrocardiograf portabil, cu 12 derivații și cele două seringi automate necesare atât în terapie intensivă, cât și în rândul altor bolnavi. Normele interne și internaționale spun că pentru fiecare bolnav care este staționat în secția ATI este nevoie de minim 4 seringi automate la fiecare bolnav. Actualmente pe secția noastră există un număr extrem de redus de seringi automate”, a precizat medicul Iulian Bura.

Nevoile secției care a primit aparatura vitală de la Clubul Lions sunt numeroase în acest moment, medicul făcând apel și la autoritățile publice să se implice în dotarea cu aparatură și infrastructură a secției ATI a spitalului din Reșița.

 

l1

Elena FRANȚ

 

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei