Polițiștii au deschis un dosar penal în cazul celui mai recent incendiu din zona Câlnic-Moniom, unde flăcările au afectat aproximativ 200 de hectare de vegetație. Șeful IPJ Caraș-Severin, comisar șef Ciprian Lăzărescu, a precizat că nu poate oferi detalii despre anchetă, dar va face public rezultatul cercetărilor la finalizarea acestora, atunci când se va ști cu siguranță dacă incendiul a fost provocat intenționat sau nu.
„Este un dosar penal în lucru, efectuăm cercetări, am dispus inclusiv constituirea unui grup de lucru format din polițiști cu experiență. Cu sprijinul colegilor de la ISU, facem cercetări chiar în prezent au loc cercetări la fața locului cu o dronă. Sunt activități în desfășurare, sper ca în cel mai scurt timp să putem trage o concluzie și să stabilim exact starea de fapt. Nu pot preciza în acest moment dacă focul a fost pus cu intenție sau nu, urmează ca din cercetări să tragem o concluzie și o vom face publică”, a precizat comisar șef Ciprian Lăzărescu.
Pe de altă parte, șeful ISU Semenic, locotenent-colonel Ionel Petru Tilca, a afirmat ieri că deși pentru moment nu a fost stabilită cauza exactă a izbucnirii celui mai recent incendiu pe dealurile din zona Câlnic-Moniom, părerea sa este că focul a fost pus intenționat.
„În ultimele zile, ne-am concentrat pe partea de stingere, de localizare. Nu avem o cauză stabilită concret, dar eu zic că probabil este vorba de o intenție vădită de a pune focul. Ce am constatat în decursul acestor zile au fost mai multe focare în locații multiple și asta ne conduce cu gândul că au fost puse cu intenție.
În ultimele săptămâni, în zonă au fost incendii locale, pe zone mici și acesta este un alt motiv pentru care tindem să credem că incendiul a fost pus, pentru că incendiile au fost localizate, au fost stinse. Există bineînțeles și posibilitatea să se reaprindă odată ce noi le considerăm stinse, din pricina căldurii, din pricina faptului că în zona limitrofă incendiului rămâne vegetație uscată și există posibilitatea reaprinderii. Dar tind să cred că există și o voință de a-l reiniția”, a afirmat șeful ISU Semenic.
Karina TINCUL
Sunt convins că incendiul a fost provocat fiindcă ieri ardeau doua focuri în pădurea dintre Câlnic și RAR. Abia au stins într-o parte și au dat foc in altă parte.
Dar pentru incendiul din zona Secu-Cuptoare nu se fac cercetări? Sau acolo dacă nu a venit incompetentul reprezentant al guvernului în CS, nu se pune!?
”Există bineînțeles și posibilitatea să se reaprindă odată ce noi le considerăm stinse, din pricina căldurii …”
–
Aha!
Adică posibilitatea să se aprindă (focul) din pricina căldurii nu există, doar posibilitatea ca acesta să se (re)aprindă din pricina căldurii.
Pricina fiind aceeași (căldura).
Mai ales că orice motor (cu ardere internă) poate da și detonații (aprinderi secundare), dacă și numai dacă acesta a fost în prealabil pornit intenționat.
Logică analogică!
Sa spun eu de acum deznodământul dosarului: NUP