„A dovedit că știe, că vrea și că poate”! Ioan Popa și-a depus candidatura pentru un nou mandat de primar!

popa

Candidatul PNL la funcția de primar al municipiului Reșița, Ioan Popa, și-a depus astăzi candidatura la Biroul de Circumscripție Electorală din Reșița. Primarul în funcție a fost însoțit de președintele organizației județene, ministrul de Interne Marcel Vela, de candidatul liberalilor la președinția Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca, de secretarul de stat Dan Stan, viceprimarul Adrian Dacica, precum și de consilieri locali sau județeni și membri de partid.

Am depus dosarele de candidați pentru Consiliul Local Reșița și pentru funcția de primar al municipiului Reșița, pentru Nelu Popa, primarul în funcție, care a dovedit că știe, că vrea și că poate. Sperăm că și la aceste alegeri, cetățenii din Reșița să fie alături de echipa PNL pentru că a dovedit că este competentă, profesionistă, a făcut o administrație liberală serioasă și a pus accentul pe dezvoltarea durabilă a municipiului Reșița”, a precizat președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela.

Ioan Popa, președintele PNL Reșița, și-a amintit cu nostalgie de momentul în care și-a depus candidatura pentru fotoliul de primar în urmă cu patru ani. De data aceasta, mult mai sigur de el și de reușită, Popa speră ca reșițenii să îi acorde încrederea și pentru următorii patru ani:

Spre deosebire de 2016 am mai puține emoții, iar acest lucru se datorează unor aspecte importante: că am reușit în patru ani să îmi fac o echipă și am spus-o și colegilor mei, atât din CL, cât și din aparatul Primărie – ești atât de puternic cât de puternică este echipa pe care o coordonezi. Sunt bucuros că am reușit să îmi fac o echipă și la proiecte europene, și la investiții, și o echipă de consilieri locali, lucru care a dus evident la al doilea aspect important care îmi dă relaxare astăzi, la realizarea multor proiecte europene, peste 40, peste 160 de milioane de euro, sume atrase și gândim deja, cu colegii noștri, la sesiunea 2021-2027, scriem la ora asta fișele de proiecte pentru următorul ciclu de finanțare. Așa cum am spus în 2016, mi-am dorit două mandate, sper ca reșițenii să îmi acorde votul lor, mie și colegilor mei din CL astfel încât să putem duce mai departe proiectele pe care le-am inițiat, urmând ca din 2024 să reușim să degajăm din interiorul PNL, un tânăr sau o tânără, care să continue această muncă”.

În ceea ce privește echipa de consilieri locali cu care se prezintă în fața alegătorilor, Ioan Popa precizează că apar și nume noi, cum ar fi Felicia Quint, Raul Siladi sau Luci Dobre. „Sper ca aceste persoane să dea un  refresh Consiliului Local, să vină cu inițiative și cu idei noi, pe care să le punem în practică în următorii ani”, a adăugat edilul reșițean.

IMG_6660IMG_6659IMG_6663IMG_6667IMG_6668IMG_6664IMG_6676

Tot astăzi, în prezența ministrul Marcel Vela, și-au depus candidatura și candidații liberali pentru Primăriile Caransebeș, Oțelu Roșu și Bocșa, Andra Pleșa, Magda Lungu și Emanuel Dănilă.

Vom dovedi și în aceste localități că se poate să fie aceeași performanță ca în Reșița sau ca în alte orașe cu administrație liberală performantă, așa cum știți că este Oradea, Clujul sau alte orașe din România, care au dovedit că o administrație liberală care pune pe primul plan interesul cetățenilor, reușește într-un mandat să facă lucruri reale”, a afirmat ministrul Vela.

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

6 Comentarii

  1. Alegătorul confuzat

    In 2014? Mergem inapoi ? Suntem cu ochii pe voi si cu ștampila pe alții. Următoarele mandate , pentru echipă, sa nu fie de 30 de zile, cu drept de contestare

    Raspunde
  2. zero

    „A dovedit că știe, că vrea și că poate”!

    Mda.
    A dovedit că ştie cum va majora taxele şi impozitele locale cu (încă) 50%.
    Spre jecmănirea permanentă a con-cetăţenilor.
    Vela dixit :)
    .
    .

    Raspunde
    1. Johann Nicolescu

      Unde mai pui ca ar mai vrea sa vina unu la fel de “priceput” si la CJCS pe functia de presedinte, Dunca, sa puna mana pe tot Muntele Mic si pe aeroportul din Caransebes si pe ce-o mai fi pe acolo.

  3. Johann Nicolescu

    ” A dovedit că știe, că vrea și că poate”!”, ca stie, ce ? ca poate ce ? ca vrea, ce ? Sa-si termine blocu` din centru Resitei. In patru ani nici nu a reusit sa inceapa executia tramvaiului sau sa inceapa lucrariile la domeniul schiabil de pe Semenic. Vela spune ineptii si aberatii. Investitori care sa ofere locuri de munca pentru resiteni cu salarii, cel putin decente, zero, transport urban, zero, salubrizarea orasului, zero, lucrari facute prost si incet, putine, impozite si taxe crescute enorm si nejustificat si lista poate continua, astea sunt “realizarile” administratiei Nelu Popa.

    Raspunde
  4. Tiberiu Padurean

    Vă invit la Promenada pe noul bulevard Poet Ion Chichere (spre izvorul din spatele RRR)
    Nu uitați să veniti cu șenilata sau mai bine cu noul tramvai inteligent.

    Raspunde

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei