Lucrările derulate în cadrul proiectului de realizare a drumului ce va face legătura între zona centrală și cartierul Govândari, prin fosta zonă industrială Mociur, avansează bine, susține primarul Ioan Popa. Proiectul este strâns legat de mult anunțatul mall, promis de francezii de la Nhood și care, potrivit edilului reșițean, se va realiza, în ciuda numeroaselor amânări.
„Este important de știu că Strabag lucrează, lucrează bine, au început mai încet, dar au intrat într-un ritm serios. Pe Valea Țerovei, cei care circulă pe acolo văd că se fac un pod în Y, s-au făcut piloții, iar drumul deja are un contur. În drum s-au trecut instalații sau echipamentele de utilități, apă, canal, pluvial, menajer, gaz. Din nefericire, a fost și un incident nefericit acolo, mi-aș fi dorit să nu fie așa ceva. Dar, lucrurile înaintează bine”, a afirmat primarul Ioan Popa, despre proiectul de realizare a drumului ce va face legătura între zona centrală și cartierul Govândari, prin fosta zonă industrială Mociur.
Proiectul câștigat de Strabag are valoare de aproximativ 50 de milioane de lei și prevede, printre altele: reamenajarea intersecției dintre Calea Caransebeșului și strada Căminelor, lărgirea străzii Căminelor la trei benzi, drum cu 2 benzi cu intrare din b-dul Muncii și 2 poduri peste Bârzava, drum cu patru benzi, în lungime de 1,5 kilometri, drum nou de legătură între strada cu patru benzi de circulație și strada Ţerovei, un pod peste pârâul Govândari și două poduri rutiere peste râul Ţerova, amplasarea a peste o sută de stâlpi de iluminat public.
În ceea ce privește ridicarea mallului din Mociur, edilul dă asigurării că francezii de la Nhood nu au renunțat la proiect, deși în ultima vreme nu s-a mai auzit mare lucru despre demararea lucrărilor.
„Îi așteptăm pe cei la Nhood să vină cu proiectul la autorizare în următoarele săptămâni. Zilele trecute a venit la Reșița o delegație din Franța, au fost doi directori de dezvoltare de la Paris. Am stat de vorbă câteva ceasuri bune, am fost pe teren cu ei, oamenii sunt deciși să meargă înainte, deși traversează o perioadă nu foarte fastă, în sensul că au avut pierderi enorme în Rusia din cauza războiului. Grupul Immochan este un grup mare, enorm, operează pe toată planeta și în Rusia cred că au avut pierderi de vrei 2 miliarde de dolari. Ei sunt un pic stresați de Europe de Est, în general, dar proiectul acesta este început, au băgat deja destul de mulți bani aici”, a precizat primarul reșițean.
Karina TINCUL
Pare ca incepem sa ne tragem pe fese! Ar fi fabulos ca francezii sa fi luat terenul si asta a fost.
Nu ar fi exclus, dar atunci se modifică lozinca ,,Vrem o țară ca afară ” și va fi o alta,,Vrem o țară doar afară ” m-aș sparge de râs, că Tăițelu și-a tras o țărănoaie în Republica Zanzibar 🤣🤣🤣🤣
Nu era mai scurt și mai simplu la 4 benzi de-a lungul malului drept al Bârzavei, eventual, renavigabilizată măcar prin mun’cipiu?
Și totuși , când se reia circulația normal , pe tronsonul Bl 800 – Poliție ?
Vom veni pe doua benzi din Govandari iar de la bariera de pe Fântânilor iar o banda! Total 1,5 km…merita deranjul făcut resitenilor trei ani, cu mașini distruse și poluare suplimentara exagerat de mare? Părerea mea ca nu…