16.7 C
Reșița
luni, 14 octombrie 24

„Drumul verde al Banatului“, la final

Dacă citești doar titlul vei avea impresia că Drumul verde al Banatului a ajuns la sfârșit. Nici vorbă de așa ceva. Este doar la început și va continua. Și asta prin strădania unor oameni inimoși, spre binele locuitorilor situați pe un mal și celălalt al Dunării.

Este vorba de un proiect transfrontalier ce se întinde din Serbia, peste Dunăre și cuprinde zone din Clisura Dunării până spre munții Cernei.

Partenerii acestui proiect sunt Primăria din Cornereva și municipalitatea Kovacica din Serbia, respectiv Asociația „Prietenii orașului Pancevo“.

„Coridorul Drumul Verde al Banatului este un culoar verde liniar, de lungă distanță, cu trasee locale tematice, cu o rută turistică specifică turiștilor ne-motorizați. Este un nou produs turistic regional pentru turismul de agrement și ciclism, care leagă oamenii de natură și patrimoniul cultural regional“, se precizează în proiectul transfrontalier.

Proiectul, finanțat de Uniunea Europeană cu aproape 450.000 de euro, este unul amplu. Prevede înființarea de puncte de informare pentru turiști, centre de informare și închiriere de biciclete pentru cei ce doresc să străbată traseele pe două roți, achiziția de biciclete“, a afirmat primarul comunei Cornereva, Nicolae Novăcescu.

Edilul este prezent astăzi în Serbia, la Vârseț. Aici va participa la conferința de închidere a acestui proiect transfrontalier ce s-a derulat pe parcursul unui an.

„A fost un proiect benefic pentru noi. Am pus o serie de indicatoare turistice, am realizat mai multe standuri pentru producătorii noștri, am achiziționat biciclete pentru turiști. Am avut mai multe întâlniri de lucru și sper să reușim să atragem cât mai mulți turiști în zona noastră, o perlă din punct de vedere a frumuseților naturale cu care ne-a înzestrat Dumnezeu“, a concluzionat edilul Nicolae Novăcescu.

Citește si:  „După atâta frig și ceață, iar se arată soarele“... la Cornereva

Dan AGACHE

.

2 COMENTARII

  1. „Proiectul, finanțat de Uniunea Europeană cu aproape 450.000 de euro, este unul amplu. Prevede înființarea de puncte de informare pentru turiști …”

    Și pentru turiștii din Nepal?

    • Nu am înțeles cum UE poate finanța un proiect într-o țară care nu este membră a UE. Altfel, parcă văd că acest proiect va produce numai niște Centre de informare pentru turiști, veșnic închise. Sper să mă înșel, dar nu cred, Caraș-Severinul, Maramureșul și Suceava fiind în top 3 județe la evaziune și contrabandă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei