Dumitru Rujan: „Se întărește organizația PNL Caransebeș“

Deputat PNL de Caraș-Severin, președinte al organizației liberale din Caransebeș și candidat din partea acestei formațiuni politice la Primăria Caransebeș, Dumitru Rujan anunță că organizația pe care o conduce s-a întărit:

„Ieri a avut loc ședința PNL, filiala Caransebeș. În fața unei prezențe numeroase, într-o atmosferă plină de energie, entuziasm și încredere în viitorul comunității noastre, am simțit cu toții că avem puterea de a construi împreună Caransebeșul pe care ni-l dorim. Alături de noi vor fi două nume importante ale municipiului nostru: Marian Corduneanu și Corneliu Hrimiuc, director general al Caromet.

Domnul Corduneanu, fost membru al PRO România, consilier local, ni s-a alăturat împreună cu o parte din organizația pe care dumnealor au reprezentat-o până ieri.

La rândul său, domnul Hrimiuc a venit în PNL cu toată organizația AUR, inclusiv cu cea a doamnelor. Și unul, și celălalt au decis să ni se alăture din aceleași motive: nemulțumirea și neîncrederea generate de ceea ce se întâmplă pe scena politică, în partidele cărora le-au aparținut, respectiv convingerea că echipa liberală, împreună cu mine, reprezentăm cu adevărat viitorul și suntem garanții reconstrucției Caransebeșului. Vino și tu cu noi!“, este imboldul candidatului liberal la Primăria Caransebeș, deputatul Dumitru Rujan.

Dan AGACHE

Știrile zilei