fbpx
15.7 C
Reșița
duminică, 28 mai 23

Dumitru Rujan: Şomajul tehnic va fi acordat până la 31 martie 2022

Guvernul reintroduce măsura şomajului tehnic. Sprijinul, necesar în contextul suspendării sau limitării unor activităţi economice din cauza COVID-19, va fi acordat până la 31 martie, susține deputatul liberal de Caraș-Severin, Dumitru Rujan.

Guvernul Ciucă a aprobat ordonanţa de urgenţă pentru reintroducerea şomajului tehnic şi reglementarea de noi măsuri de protecţie socială pentru angajaţi, astfel încât să asigurăm păstrarea locurilor de muncă şi susţinerea mai multor sectoare economice.

Şomajul tehnic va fi acordat până la 31 martie 2022, în situaţia suspendării temporare a contractului individual de muncă, din iniţiativa angajatorului, pe perioada stării de alertă. Indemnizaţia va fi de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă ocupat, dar nu mai mult de 75% din câştigul salarial mediu brut prevăzut pe anul 2022”, a declarat parlamentarul liberal cărășean.

spot_img

Totodată, deputatul afirmă că măsura de sprijin se aplică și pentru profesioniști, persoane care obțin venituri din drepturi de autor și salariații cărora li s-a redus timpul de muncă, prin decizia angajatorului, pentru o perioadă de cel puțin 5 zile lucrătoare.

Reintroducerea șomajului tehnic pentru angajații ale căror activități sunt afectate de pandemie este motivată de faptul că neadoptarea unor măsuri urgente, cu caracter excepţional, ar putea contribui la creşterea şomajului la nivel naţional concomitent cu scăderea veniturilor din economie, pe fondul răspândirii coronavirusului.

Mai mult, Guvernul condus de PNL doreşte să sprijine angajaţii şi angajatorii în actualul context dificil, care influenţează piaţa forţei de muncă, prin asigurarea unei surse de venit salariaţilor aflaţi în situaţia pierderii locului de muncă”, a mai afirmat deputatul PNL de Caraș-Severin, Dumitru Rujan.

Șomajul tehnic a fost una dintre primele măsuri adoptate de Guvernul PNL la începutul pandemiei, salvând 1,2 milioane de locuri de muncă, printr-o investiție de 4,85 miliarde de lei, după cum menționează parlamentarii liberali.

Lorena POENARU

 

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei