14.7 C
Reșița
vineri, 04 octombrie 24

Dunca la examenul pentru Senat: a luat sala, dar are probleme la traseu cu instructorul din Nasiriyah!

Romeo Dunca ne povestește atât de frumos despre ceea ce ar fi făcut dacă ar mai fi rămas cu noi la Consiliul Județean Caraș-Severin… Măi feciori, atât de frumos și cu vocea aia tremurândă, cu suspans franțuzit pe drrrumurrri județene o zis-o azi moroșanu, de te podideau lacrimile instant, mai ceva decât cafeaua cu același nume.

În fond, în tot timpul ăsta 2020 – 2024, el n-a dorit altceva decât binele județului (bine că n-a reușit să-l rezolve pe tot), dar a avut pesediștii ăști răi care numa-n contră i-au făcut, oameni răi, cu cap de zmeu ăsta Crina care-l întoarce și mi ți-l suce pe toate părțile, cu zgripțuroaica de Stuparu care numa de dispoziții și respectări de regulamente și de legi s-a ocupat – parc-ar fi fost judecătoare într-o altă viață, numa și numa ca să nu poată don președinte să asfalteze tot … Muntele Mic.

Acum, sincer, cum s-ar fi numit Muntele Mic după ce-ar fi fost asfaltat pe toți versanții de președintele cu prenume de amorez de Verona? Muntele Scurt, pentru rapiditatea cu care ne-am fi deplasat de la bază și până sus lși-apoi viceversa.

Astăzi a fost una dintre ultimele ședințe de Consiliu Județean, spun una din ultimele pentru că nu știi ce-i mai dă prin cap președintelui perdant, însă, spre disperarea unora, proiectul de dezvoltare personală al lui Romy D. pare să nu rateze jalonul numit Parlament. Da, da, cel mai important for legislativ al țării, organul reprezentativ suprem, unica autoritate legiuitoare a României, alea, alea, acolo unde prea bunul domn Dunca și minunata lui soție ar putea intra direct de pe covorul roșu (luminați de un bec de o culoare aidoma) pentru a da o nouă conotație acestei instituții statale, în locul unde se joacă la un alt nivel și unde votul tău, fără nicio caterincă, chiar contează.

Și pentru că la Caraș, colegii liberali au votat pentru ca domnul Dunca să fie prima lor propunere pentru Senat, am vrut să aflăm astăzi chiar de la conducătorul de elicopter Nr. 1 al județului cât de aproape este de momentul candidaturii. Doar că…surpriză! În loc să fie bucuros, lui Romy D. părea că i s-au înecat toate corăbiile sau în cazul lui, i s-ar fi prăbușit elicopterele.

Asta pentru că, deși unii primari liberali cărășeni îl vor la București, în Aula Parlamentului, Șeful de promoție de la Academia Militară, da ați ghicit, generalul Ciucă nu și-a dat încă acordul pentru expedierea lui Dunca la capitală. Și uite așa, camarazi au fost până azi, dar nu știm dacă camarazi vor mai fi și mâine (scuzați și mâine) iar aceste lucruri care ne doare/ ne doare-atât de tare, se pot răsfrânge într-un cu totul alt mod, va să zică dintr-o carieră politică promițătoare, într-o răvășitoare stea căzătoare pe-al său nume cu renume Romeo Dunca.

Dar nu disperați! Mai e o zi iar mâine sperăm să aveți vești triumfătoare de pe frontul de Est, de pe malul drept al Dâmboviței, acolo unde Nicolae Ciucă, cel care face cu ganterele din dotare ultimele exerciții de întărire pentru turul Duoi, cântărește cu multă atenție evoluția traseului domnului Dunca și ce ar putea aduce aceasta odată cu promovarea personajului de poveste de la Nuba în funcția de senator. Spun traseul, pentru că proba la sală a luat-o deja la ultima ședință a Biroului Politic Județean PNL Caraș-Severin.

Cât privește susținerea de care ar fi beneficiat din partea Forța Dreptei, o spune chiar el și numai el, Romy D. l-a gâdilat puțin asupra propriului ego, dar nu într-atât de tare încât să-i stârnească măcar vreun zâmbet chiparosului.

Deci, totuși, domnule Dunca, ce așteptări aveți de la președintele dumneavoastră de partid?

Pentru cei care înțeleg caracterul satiric al unui pamflet, textul de mai sus merită tratat ca atare.

Sergiu TABAN

7 COMENTARII

  1. Excelent articol!De data asta bravo Taban!Chiar daca carmaciul de elicopter nu merita o asa satira.Pacat de pacalicii liberali din Caras care l-au propus.Nici ei nu au mai multa minte.Quintoasa face exceptie,ca ea a tacut malc ca sa ajunga a doua….pe lista.A in vatat ceva de la Frunza-n dunga si acolitii cu epoleti.

  2. Personal, eu nu aprob referirile la consoarta d-nului Romeo. Chiar daca este inca o dovada (indirecta) a nivelului personajului, ea nu poartă vreo vină. Ce are omul în pat și ce-i place să găsească acolo e treaba lui, că la fel se pot face referiri și la Macron cu bunicuța sa, sau la Trump cu trompeta sa, sau la canadianul poponaut.
    Îngrijorător e că astfel de oameni ca d-nul Romeo au ajuns nestingheriți până la treptele de sus ale politicii unde nu mai exista demult niste elite. La capitolul așternuturi d-nul Romeo a fost foarte cinstit deoarece duamna a arătat la toată lumea ce servește d-nul Romeo, deci e ok. Daca facem referire la amantlâcurile altor „distinși” feți frumoși, parcă tot Romeo ia punctele. Lipsa dorinței de cizelare a d-nului Romeo mă îngrijorează și relaxarea celor din grupurile elitiste din rândurile cărora d-nul Romeo face parte.
    Hai duamnajută la tuată lumea că când o fiii mai rău așa să fie!

    • Incă se caută se caută cei 1001 de „specialiști” cu care se lăuda pene-leul pe la începutul mileniului III?!!

    • Asta s-a hotărât acum mulți foarte mulți ani. Dacă vrei să conduci lumea nestingherit, din umbră, să controlezi finanțele, economia, sănătatea, învățământul toate chestiile care țin de strategie și siguranță națională e simplu, pui în funcții cheie saltimbanci, proști, idioți, poponauți, curve, troglodiți,idioții vs.idioate, într-un cuvânt toată,,crema, spuma, ” schemei,,elitiste ” ,cireașa de pe tort cea care dă plus valoare băieților, fetițurilor, cocotelor masculine și feminine aflați, aflate în așa zisele cercuri elitiste, părerea lui moș Sculă șoferul de pe basculă.

    • Buba Smith, așa cred și eu. Oare cine e gruparea aia din umbra?
      Hai duamnajută la tuată lumea că când o fiii mai rău așa să fie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei