1.7 C
Reșița
duminică, 27 noiembrie 22

Dunca și salutul de dimineață pentru Ionuț Popovici: „bun regăsit la Tribunal!“

 

Războiul declarațiilor, ca de altfel și cel al plângerilor penale par să nu se mai încheie în sânul administrației județene. Cel puțin nu cred că se vor încheia mai repede de anul 2024. Cu siguranță, Romeo Dunca, actual președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin nu și-a închipuit că această cutie a Pandorei, pe care a deschis-o cu bună știință, va genera un conflict de proporțiile celui pe care îl vedem chiar sub ochii noștri, ai cărășenilor.

După ce a fost plimbat la audieri și solicitat să răspundă la întrebările procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, în urma unor plângeri formulate de către fostul vicepreședinte al Consiliului Județean, Ionuț Popovici, dar și de alte persoane cu responsabilități sau colaborări strânse cu Consiliul Județean, soluționate cu NUP, Romeo Dunca ne arată că nu se pierde cu firea și contraatacă furibund. De această dată, Dunca îl acuză pe liderul mișcării populare din Banatul de Munte de o serie de denunțuri calomnioase și solicită oamenilor legii tragerea la răspundere a alesului PMP, în speță consilierul județean Ionuț Mihai Popovici.

spot_img

În acest sens, președintele Romeo Dunca a făcut o plângere penală împotriva consilierului județean Ionuț Popovici prin care îl acuză de comiterea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.

Plângerea ar fi fost făcută ca urmare a unui denunț pe care Ionuț Popovici l-ar fi depus la DNA – Serviciul Teritorial Timişoara, în data de 15.11.2021, cu privire la săvârșirea de către Romeo Dunca a infracțiunilor de abuz în serviciu, folosirea funcției pentru favorizarea unei persoane și trafic de influență.

În acest denunț am fost acuzat că aș fi comis aceste fapte, motiv pentru care au fost efectuate cercetari de către organele de cercetare penală ale DNA Timişoara. Urmare a cercetărilor efectuate, s-a constatat inexistența acestor fapte penale, aspecte confirmate prin ordonanța de clasare, adică faptele nu există”, se arată în plângerea penală formulată de Romeo Dunca.

Aspectele sesizate în denunț de către Ionuț Popovici au fost anterior dezbătute și clarificate în ședințele Consiliului Județean, spune președintele CJ Caraș-Severin.

Referitor la renunțarea finanțării a 3 proiecte pentru creșterea eficienței energetice la Spital Județean de Urgențe Reșița, precizez că această decizie a fost luată (după o analiza economica aprofundată), de către majoritatea din Consiliul Județean Caraş – Severin, nu la „instigarea mea“, ci la propunerea subsemnatului făcută în conformitate cu fișa postului și susținută cu argumente viabile. Cu privire la acest subiect au fost numeroase dezbateri, numitul Popovici Mihai Ionuț în calitatea sa de consilier a fost informat cu privire la motivația deciziei luate, dar cu toate acestea, deși știa că nu s-a comis nici o infracțiune, prin denunțul său a făcut afirmații mincinoase și calomnioase cu bunăștiință încercând să inducă în eroare organele de cercetare penală”, mai susține Romeo Dunca.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 301 Cod Penal privind faptul că aș fi folosit funcția publică pentru favorizarea unor persoane — prin aceea că nu am optat în termen de 15 zile între funcția de președinte al Consiliului Județean Caraş – Severin și asociat la S.C. Dunca Imobiliare S.R.L., respectiv ca aș fi favorizat societatea S.C. Nordica Turism S.R.L., precizez că aceste aspecte au fost lămurite la începutul mandatului meu.

Ionuț Popovici a preferat prin inventarea unor fapte și interpretarea tendențioasă a altora (așa zisa acoperire a unor ilegalități comise de către S.C. Nordica Turism S.R.L., crearea unui prejudiciu Consiliului Județean Caraş – Severin etc) a indus în eroare organul de cercetare penală încercând astfel să creeze aparența comiterii unor infracțiuni comise de subsemnatul.

Denunțătorul cunoștea faptul că deținerea unui procent de 2% din capitalul unei firme nu contravine prevederilor legale, eu nefiind acționar semnificativ (peste 10 %), de asemenea a primit în scris prin adresa nr. 171/27.09.2021 răspuns la toate întrebările și nedumeririle sale. Având în vedere considerentele sus menționate din care rezultă că denunțatorul Popovici Mihai Ionuț a indus în eroare organele judiciare cu privire la existența unor fapte prevăzute de legea penală săvârșite de subsemnatul, deși cunoștea că acestea sunt nereale“, explică în demersul său juridic președintele actual al forului instituțional administrativ județean.

După care Dunca își exprimă și doleanțele pe linie juridică: „Solicit tragerea răspunderii penale a susnumitului pentru comiterea infracțiunii prevazute de art. 268 Cod Penal. Denunțătorul, după cum am arătat în cuprinsul plângerii, a folosit în interes propriu acest denunț mincinos, calomniindu-mă fără temei, urmărind un scop politic – personal, după principiul „înnegrindu-i pe alții mă albesc pe mine“.

Dunca solicită daune morale de doar jumătate de million de euro!

Mă constitui parte civilă și solicit daune morale în sumă de 2.447.917 lei, sumă ce va fi donată Căminului pentru Persoane Vârstnice Reșița și care echivalează exact cu valoarea prejudiciului creat prin delapidare la Căminul pentru Persoane Vârstnice Reșița și nerecuperat de fosta conducere a Consiliului Județean Caraș – Severin, vicepreședintele responsabil cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protectia Copilului Caraş – Severin, fiind chiar denunțătorul Popovici Ionuț Mihai“.

Cu siguranță, dacă Ionuț Mihai Popovici, unul din cei mai vocali consilieri județeni din actualul mandat, va reuși să depășească această nouă „filă din poveste“, nu va rămâne dator în niciun caz, atât cât îl cunoaștem, și va isca un show de proporții în care va lua la numărat și măsurat proiectele și kilometri asfaltați în mandatul președintelui Romeo Dunca.

Dacă cetățenii apreciază această stare de perpetuu ultraj la adresa bunului simț și cine vor fi adevărații câștigători, ei bine, la aceste întrebări vom afla răspunsul în anul de grație 2024. Până atunci, vizionare plăcută!

Sergiu TABAN

Ai imagini sau informatii care ar putea deveni o stire?
Trimite-ne un mesaj la numarul 0722441304 sau pe WhatsApp la 0751193203.

5 COMENTARII

  1. ✍️🇹🇷🇷🇴Inducerea in eroare a oeganelor judiciare..🤔 Denunțare calomioasă. ✍️Ăștia doi, în loc să facă dracu ceva ptr județul Caraș-Severin, aglomerează procurorii și judecătorii cu tâmpenii. 😡Alo Popovici & Dunca.. 😡Vouă chiar nu va este rușine (de voi măcar) că de noi va doare la 7 metri în fața penisului..😪 De unde luați salarii, sau a-ți ajuns în funcții ptr a da o tentă de legalitate măgarilor voastre și acum nu va înțelegeți la ciolan??⁉️ CONCLUZIA..😪 Nemernici ajuns accidental în funcții de conducere și demnitate publică..😡😡

  2. Ar fi interesant daca cei de la Reper ar face si o investigatie cu privire la „cârpelile” făcute de firma lui Popovici pe drumul ce duce la Poiana Marului.
    Drum judetean asfaltat acum aproximativ 2 ani și deja se duce asfaltul de pe el.

  3. ”Romeo Dunca … îl acuză de comiterea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.”

    Și pe acestea nu le acuză de neglijență în seviciu?

  4. El Comisario, dacă vrei să i-o servești mujicului ardei un salut grecesc,,musiu Dunca, pupilados,din nou impreună?”Ai perceput ideia Popovici?

  5. N-auzişi ? … ăştia’ toți din ,, paleolitică „, de oriunde s-ar afla , începând de la ,, firu’ ierbii ” până în ,, şparlament ” ( de la ăl cu țâța-n gură…pân’ la cel cu barba sură ) n-au niciunii firme ( indiferent de forma de organizare a acestora…inclusiv în sensul art.367 C.P.) ; este firma lu’ bunica…lu’ porcu’…lu’ copilu…lu’ verişoara…lu’ fratele …lu’ sodomitu’…lu’ ăla’ mortu ‘.Deci ,în concluzie , dacă vreodată aveți ceva de reproşat vreunuia dintre homo sapiens ( de la homo sugaci…până la homo geriatricii care se sprijină-n baston sau măciucă ) şi mai ales dacă vreți să le cereți socoteală , căutați-l pe mortu’ la groapă…fiindcă că el este patronu’ 3 în 1 ( asociat , administrator / reprezentant legal şi mai ales cel vinovat ! ).CAPISCI ? Acesta este un pamflet … PAM – PAM !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei