Cum era de așteptat, consilierii județeni cărășeni sunt chemați din nou în ședință, după ce două proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi a ședinței ordinare de săptămâna trecută nu au fost votate. Mai bine zis, proiectele au fost dezbătute, s-au făcut amendamente, s-au votat amendamentele, după care consilierii, cu președintele Romeo Dunca în frunte, au uitat să voteze hotărârile în ansamblu.
„Ședința din 8 februarie 2024 nu și-a atins scopul, au fost omise la vot 2 proiecte importante, utilizarea excedentului bugetului local al județului, în lipsa căruia proiectele adiacente sunt viciate și proiectul privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, reprezentând fond la dispoziția consiliului județean.
Tensiunea legată de insistența grupului de consilieri județeni din opoziție a condus la situația, în premieră, de a se uita a fi supuse la vot exact aceste două proiecte. Chiar dacă culpa principală va fi pusă pe seama inițiatorului, să nu uităm că la momentul votului în sală, în afara de mine, erau doar consilierii județeni ai grupului PSD. Adică 18 contra unu. Unul mai priceput decât altul”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.
Drept urmare, luni, 19 februarie 2024, va fi convocată o ședință extraordinară în cadrul căreia vor fi incluse, în vederea aprobării, proiectele de hotărâre privitoare la utilizarea excedentului bugetului local al județului Caraș-Severin, bugetul propriu al județului Caraș-Severin pe anul 2024, precum și toate sursele acestuia. Dunca, însă, nu pare dispus să cedeze teren atunci când vine vorba de repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit. Într-un comunicat transmis de Consiliul Județean se precizează că în cazul acestui proiect, CJ Caraș-Severin va iniția procedura de consultare a structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale asupra alocării resurselor financiare de la bugetul de stat către bugetele locale, astfel încât în următoarea ședință ordinară să fie inclus proiectul de hotărâre prin care sumele să fie distribuite către primării. Prevederile legale stipulează faptul că repartizarea se poate face până la data de 09.12.2024, mai transmit reprezentanții CJ Caraș-Severin.
„Intenția mea de a repartiza cât mai repede acești bani către primării a fost zădărnicită în mod repetat de modul mizerabil în care au înțeles cei din grupul PSD să procedeze”, a mai adăugat Romeo Dunca.
Karina TINCUL
Aiurea, vrăjeală. Cei 18 au aplicat desigur zicala,,Nu îți pune mintea cu prostul că și așa are mintea odihnită „.Sau în ce film o fi visat că a jucat,,300 de spartani „?🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣👎👎👎👎👎Laudă-mă gură că ți-am dat friptură.
”…Chiar dacă culpa principală va fi pusă pe seama inițiatorului, să nu uităm că la momentul votului în sală, în afara de mine, erau doar consilierii județeni ai grupului PSD. Adică 18 contra unu…”, a declarat președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Romeo Dunca.
–
Adică erau duși (cu pluta) președintele (de ședință) și secretarul?
”(1) Secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ- teritoriale îndeplineşte, în condiţiile legii, următoarele atribuţii: …
k) numără voturile şi consemnează rezultatul votării, pe care îl prezintă preşedintelui de şedinţă, respectiv preşedintelui consiliului judeţean sau, după caz, înlocuitorului de drept al acestuia;”
(243).
Oricum, lungind … intervine prescripția repartizării, că e ”stas de drept” și se poate constata nulitatea 🙂
Pentru fiecare ședință, consilierii județeni primesc o indemnizație! Cu cât mai multe ședințe, cu atât primesc bani mai mulți! Bravos! Crina-Contra știe cum sa facă…sa curgă banii!