După 20 de ani, Bolojan pune OMV Petrom să mai și plătească: redevențe mai mari și reguli contractuale actualizate pentru următorii 15 ani!

Guvernul României, prin vocea premierului Ilie Bolojan, a anunțat actualizarea cadrului de colaborare cu OMV Petrom, la 20 de ani de la semnarea contractului inițial de privatizare. Noua înțelegere, prezentată după adoptarea unei hotărâri de guvern și a unui memorandum, stabilește direcțiile principale pentru relația dintre stat și compania petrolieră în următorul deceniu și jumătate.

Potrivit prim-ministrului României, Ilie Bolojan, obiectivul central este „reechilibrarea” parteneriatului și crearea unei baze contractuale predictibile, într-un context marcat de preocupări privind securitatea energetică a țării.

Așa ceva, numai Bolojan putea: redevențe majorate cu 40% pentru OMV Petrom!

Una dintre cele mai importante modificări vizează creșterea cu 40% a redevențelor pentru petrolul și gazele extrase din perimetrele preluate la privatizare. Premierul Bolojan afirmă că această ajustare va alinia mai bine veniturile statului la valoarea reală a resurselor exploatate.

Compania preia responsabilitățile de mediu

Noul acord prevede că OMV Petrom va suporta integral costurile legate de închiderea sondelor nefuncționale, precum și eventualele penalități aferente datoriilor provenite din litigii mai vechi. Măsura elimină o serie de obligații financiare care, până în prezent, reveneau statului român.

Ce a mai negociat Bolojan: litigiile cu statul român, retrase

Un alt element anunțat îl reprezintă renunțarea de către companie la toate litigiile împotriva României. Printre acestea se numără și arbitrajul inițiat în legătură cu proiectul Neptun Deep, în cadrul căruia compania va accepta legislația actuală privind exploatarea gazelor din Marea Neagră.

Termene extinse pentru explorare și exploatare. Guvernul și OMV Petrom au convenit și asupra prelungirii unor termene, între care perioada de explorare pentru un perimetru din Marea Neagră este extinsă până la finalul anului 2027 iar licențele de exploatare onshore, preluate la privatizare sunt prelungite cu 15 ani.

Autoritățile susțin că aceste modificări vor permite planificarea și derularea investițiilor fără riscuri contractuale.

Premierul Bolojan a reușit să obțină din partea OMV un angajament privind respectarea interesului național!

OMV Petrom se angajează să țină cont de interesele consumatorilor și ale statului român în activitățile derulate, cu respectarea integrală a normelor privind concurența, atât la nivel național, cât și european.

Implementare într-un termen de două luni

Toate prevederile incluse în acord vor fi transpuse în acte normative și contractuale în următoarele două luni. Executivul precizează că noile măsuri urmăresc creșterea veniturilor statului, consolidarea independenței energetice și menținerea unui climat investițional favorabil în sectorul energetic.

Sergiu TABAN

Știrile zilei