-3.4 C
Reșița
marți, 14 ianuarie 25

După meteorologi e rândul hidrologilor să lanseze semnale de alarmă

Noi coduri galbene șio portocalii de inundații au fost anunțate astăzi de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor pentru zona de vest a României.

Până la ora 24 este în vigoare o atenționare de cod galben pe râurile din bazinele hidrografice: Crişul Negru – bazin amonte S.H. Şuştiu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Şuştiu (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin amonte S.H. Vaţa de Jos şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Gelmar (judeţele: Hunedoara şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Remetea (judeţul Timiş), Timiş – bazin amonte S.H. Teregova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova, Caraş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Nera – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Caraş Severin şi Timiş).

O altă atenționare are valabilitate până mâine dimineață la ora 9. Hidrologii avertizează posibilitatea creșterii debitelor în mai multe bazine hidrografice din vestul țării, între care: Timiş – bazin amonte S.H. Teregova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova – amonte confluenţă cu râul Pogăniş, Moraviţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Caraş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Nera – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui (judeţele: Caraş Severin, Mehedinţi şi Dolj).

Se menționează că fenomenele hidrologice periculoase se pot produce şi pe afluenții de grad inferior ai râurilor marcate pe hartă. În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice. Se impune urmărirea evoluției situației, în conformitate cu ”Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică precum și incidente/accidente la construcții hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă și poluări marine în zona costieră” se mai precizează în comunicatul ISU Semenic.

Dan AGACHE

 

1 COMENTARIU

  1. Daaa, apropo, cu pădurea crescută în albia râului Bârzava de prin prin orașul numit Reșița cum mai stau cei de la ABA (a nu se confunda cu formația ABBA) ?!!!
    Cum mai stă treaba?!!!
    Acea pădure a intrat și în proprietatea RNP și nu mai știe nici care, cine ce și cum …?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei