Echipamente de aproape 7 milioane de euro pentru Aquacaraș! „Nici nu a visat societatea că va avea un asemenea parc de utilaje”

modelmic

Societatea Aquacaraș se va dota în viitorul apropiat cu o serie de utilaje a căror valoare se ridică la aproape 7 milioane de euro, anunță directorul Gheorghe Filipescu. Licitația pentru echipamente ar urma să aibă loc în luna martie, fiind vorba de un proiect pe fonduri europene ce vine ca o mănușă pentru societatea de apă și canal din Caraș-Severin, care a rămas în urmă cu câțiva ani fără utilaje după ce acestea au fost scoase la licitație de către ANAF, în contul unor datorii pe care Aquacarașul le avea către Finanțe.

Când am preluat conducerea Aquacaraș, societatea nu mai avea utilaje, mergeam la avarii cu bicicletele. Știu că au fost luate de ANAF, știu că plătesc și cum o rată lunară de 700.000 de lei la ANAF, în total 22 de milioane de lei, pe care o încheiem în luna aprilie și vă închipuiți ce va înseamna pentru societate această economie în fiecare lună.

În 8 martie este licitația pe utilaje de aproape 7 milioane de euro. Nici nu a visat societatea Aquacaraș că va avea un asemenea parc de utilaje. Va fi împărțit pe orașe, adică fiecare oraș va avea 4-5 utilaje în permanență acolo. Nu vom mai fi nevoiți să ne plimbăm cu utilajele dintr-o parte din alta de fiecare dată când avem câte o avarie, ceea ce implică și cheltuieli destul de mari”,  a explicat pentru Reper 24, directorul Gheorghe Filipescu.

Echipamentele vor fi achiziționate în cadrul „Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Caraș-Severin”, finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare și care mai prevede printre altele investiții în modernizarea sistemelor de captare și în aducțiunile de apă din județ.

Pe de altă parte, directorul Filipescu precizează că în lunile următoare vor fi puse în funcțiune mai multe obiective la care s-a lucrat în cadrul proiectului de modernizare a infrastructurii de apă și apă uzată din Caraș-Severin, cum ar fi uzina de apă din Băile Herculane sau cea din Caransebeș.

Citește și Minunea de la Jupa, produsă după 10 ani! Caransebeșenii au de astăzi stație de epurare!

 

Karina TINCUL

Distribuie pe:

Stiri similare

2 Comentarii

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei