Reorganizare masivă la Primăria Reșița: se desființează peste 100 de posturi, inclusiv cel de city manager. Consiliul Local Reșița a aprobat ieri mai multe proiecte de hotărâre ce vizează deja anunțata reorganizare a Primăriei reșițene și a direcțiilor din subordine, o măsură impusă parțial de legislația națională, dar și de nevoia administrației de a prioritiza investițiile. În total, 113 posturi dispar din organigramă, atât posturi vacante, cât și ocupate.
Administrația locală mizează pe dezvoltare în detrimentul funcționării. Viceprimarul Dani Călin estimează o economie lunară de până la 600.000 de lei, bani ce vor fi direcționați către cofinanțarea proiectelor de investiții. „Politica primarului, susținută și de mine, este că avem nevoie de dezvoltare. Investițiile pe rol trebuie să meargă mai departe. Această economie ne ajută să finanțăm cheltuielile neprevăzute și partea noastră de contribuție la proiecte”, a declarat Dani Călin.
Din totalul de 113 posturi eliminate, 71 erau deja vacante (multe fiind desființate ca efect al Ordonanței Guvernului), iar 42 sunt posturi ocupate. Printre cele mai răsunătoare tăieri se numără postul de city manager, care va fi desființat definitiv. „Ne ducem crucea singuri, ne descurcăm și fără el”, a punctat viceprimarul, precizând că responsabilitățile vor fi preluate de echipa de investiții și executiv. Vor dispărea și funcțiile de director adjunct la Direcția de Întreținere și de șef serviciu la Grădina Zoologică.
Economia imediată la buget este estimată la 500.000 de lei pe lună, urmând ca suma să crească la 600.000 de lei până la finalul anului, pe măsură ce alte persoane se vor pensiona, posturile lor rămânând vacante.
Întrebat despre soarta celor 42 de angajați care își pierd locul de muncă, Dani Călin s-a arătat optimist, afirmând că Primăria Reșița este un „generator de oameni de calitate”. „Nu am emoții pentru ei. Tot ce a plecat de la noi și-a găsit de lucru în alte instituții publice. Chiar zilele trecute am fost sunat de la APIA Oravița pentru recomandări și am propus trei oameni care pleacă de la noi”, a dezvăluit acesta.
Pentru departamentele unde trebuie ales între mai mulți persoane cu posturi similare, selecția se va face prin examen. „Cine e cel mai bun, ăla trebuie să rămână”, a asigurat Călin.
Conform viceprimarului, procesul de reorganizare va dura aproximativ 30 de zile, începând de astăzi, timp în care primăria se declară deschisă la solicitările de transfer către alte instituții din județul Caraș-Severin pentru funcționarii vizați de restructurare.
Proiectele ce vizează aprobarea noilor organigrame ale aparatului propriu al Primăriei și a direcțiilor din subordine au fost aprobate cu votul consilierilor liberali, reprezentanții PSD și AUR votând împotrivă.
Karina TINCUL

















