Elevi din clasa a 11-a de la profilul Servicii, respectiv: Economic, Comerț, Turism și Alimentație, și-au testat cunoștințele în cadrul Concursului de cultură și educației financiar-contabilă – etapa județeană, care a avut loc la Colegiul Economic al Banatului Montan din Reșița.
Competiția urmărește stimularea interesului elevilor pentru educația financiar-contabilă și orientarea acestora către o carieră în domeniu.
„Scopul concursului este de a deschide o perspectivă asupra profesiei de expert-contabil, care stimulează creativitatea și spiritul antreprenorial, și sunt pregătiți să lucreze efectiv într-un context real, pe programe de contabilitate. Susținerea educației financiar-contabile contează în formarea noilor generații capabile să contribuie la consolidarea unei economii durabile”, a explicat Mihaela Azap, membru în Consiliul superior al Corpului experților contabili din România, organizator al concursului, alături de Ministerul Educației, Inspectoratului Școlar și Consiliul Județean Caraș-Severin.
La concursul din acest an (ajuns la a 4-a ediție) au participat 9 elevi de clasa a 11-a, care au în programă studiul acestei discipline (financiar-contabile).
„Este un concurs care se adresează unui anumit profil, de aceea numărul de participanți este mic. La concurs erau înscriși și elevi de la Liceul Tehnologic din Teregova, dar s-au retras. Așa că îi așteptăm anul viitor”, a mai spus Mihaela Azap.
Concursul a cuprins o etapă teoretică și una practică, iar la final au fost anunțați câștigătorii (toți de la Colegiul Economic al Banatului Montan din Reșița).

Premiul întâi a fost obținut de Ana-Maria Vetreș, cu 81 de puncte din 100, locul doi, de Maria-Gabriela Costea, iar locul trei de Larisa-Maria Marușca. A fost acordată și o mențiune pentru Alina-Mihaela Oană, și au fost și premii speciale, pentru Alexandra-Mihaela Radu, Valentin-Marian Barbu, Ana-Maria Beța, Jesica-Daniela Dobre și Irina-Violeta Moise.
„A fost un bun prilej de a-mi testa cunoștințele și abilitățile, pentru că intenționez să merg la o facultate de profil. Este important acest domeniu, pentru că ajută foarte mult tinerii să învețe cum să-și drămuiască banii, dar și în alte situații din viață”, a spus vizibil emoționată, Maria-Gabriela Costea.
Toți participanții au primit diplome dar și premii în bani.
Primele două eleve clasate, respectiv Ana-Maria Verteș și Maria-Gabriela Costea, vor participa în luna mai a acestui an, la faza națională a concursului, care va avea loc la București.

Daniela TUDOR


















