Fonduri europene pentru comuna Ezeriș. Administrația condusă de edilul Ioan Rusu a reușit să obțină finanțare pentru amenajarea unui parc fotovoltaic care să acoperire...
Și nu, nu este vorba de fostul sau viitorul (poate) candidat la alegerile prezidențiale, ci de patronul firmei reșițene Cristicons. Căruia edilul a ținut...
„O reușită de neuitat”, așa este descrisă ediția din acest an a Cupei Veteranilor, de către organizatori, Asociația Prietenii Munților.
Cupa Veteranilor, competiția anuală dedicată...
Pompierii militari cărășeni au fost solicitați aseară, în jurul orei 21:00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un imobil din cartierul reșițean Doman. Persoanele...
Ieri, în sala de ședințe a Palatului Administrativ din Reșița, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, a organizat o întâlnire cu primarii din județ...
Veste bună pentru locuitorii din Măureni și Șoșdea: căminele culturale din cele două localități vor trece printr-o transformare completă. Peste 3,5 milioane de lei...
Aproape 800 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de polițiștii cărășeni, la finalul săptămânii, celor care au încălcat normele rutiere în vigoare. Au fost...
Casa Corpului Didactic Caraș-Severin desfășoară săptămâna aceasta, la Oravița, cursul de formare „Instrumente digitale în activitatea didactică”. Scopul cursului constă în dezvoltarea competențelor digitale...
Județul Caraș-Severin are de acum un singur subprefect, după ce Adina Radici a fost eliberată din funcție la finalul săptămânii trecute, la aproximativ un...