ETICHETE

concurs

Familia, în centrul Concursului Național Catehetic: festivitate de premiere la Caransebeș

Episcopia Caransebeșului organizează în data de 7 mai, de la ora 16:00, festivitatea de premiere a etapei eparhiale a Concursului Național Catehetic, desfășurat anul...

10.000 de lei pentru o „Reșiță curată”!

Cei mai gospodari reșițeni vor fi premiați și anul acesta de administrația locală. Sub deviza „Curățăm și Menținem”, Primăria Reșița dă startul unei noi ediții...

Concursurile „Doru Dinu Glăvan” și „Oana Cenan-Glăvan” – ediția a IV-a, 2026: un omagiu adus jurnaliștilor care au făcut istorie la Reșița!

S-au împlinit patru ani de la trecerea în eternitate a jurnalistului Doru Dinu Glăvan, iar peste câteva zile, se vor împlini doi ani de...

Caraș-Severinul, gazda Concursului de cultură și educație financiar-contabilă, ediția a III-a

Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), organizează cea de-a treia ediție a Concursului de...

ISU Caraș-Severin recrutează viitorii salvatori ai țării!

Dacă visezi la o carieră în slujba țării, bazată pe disciplină, onoare și dedicare, acum este momentul să faci primul pas! Inspectoratul pentru Situații...

Aquacaraș angajează! 15 posturi scoase la concurs!

Societatea Aquacaraș este în continuare în căutare de personal. Conducerea companiei de apă și canalizare a județului Caraș-Severin anunță scoaterea la concurs a 15...

„Micii mari jurnaliști“ a ajuns la cea de-a treia ediție

Societatea pentru Cultură METARSIS, Uniunea Ziariştilor Profesioniști din România, Uniunea Ziariștilor Profesioniști – Filiala Caraş-Severin, Inspectoratul Şcolar Județean Caraș-Severin, Biblioteca Județeană  „Paul IORGOVICI” Caraş-Severin,...

Posturi de ofițer și agent de poliție, scoase la concurs de IPJ Caraș-Severin

Inspectoratul de Poliție Județean Caraș-Severin, în căutare de personal! IPJ Caraș-Severin organizează concurs cu recrutare din sursă externă pentru ocuparea mai multor posturi. Cei interesați...

Aquacaraș angajează! 17 posturi, scoase la concurs!

Societatea Aquacaraș este în continuare în căutare de personal. Conducerea companiei de apă și canalizare a județului Caraș-Severin anunță scoaterea la concurs a 17...

Echipa SVSU Bocșa, calificată la faza națională a concursurilor profesionale pentru pompierii voluntari!

Echipa Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bocșa s-a calificat la faza națională a concursurilor profesionale a pompierilor voluntari, după ce a câștigat faza...

Latest news