Fără brazi de Crăciun de la Direcția Silvică din Caraș-Severin!

Regia Națională a Pădurilor Romsilva a anunțat că va scoate la vânzare peste 20.000 de pomi de Crăciun în sezonul sărbătorilor de iarnă. Aceștia nu vor fi disponibili, însă, și în județul Caraș-Severin, unde Direcția Silvică a transmis că nu va pune la vânzare, anul acesta, brazi de Crăciun. Singurii pomi care vor fi recoltați de silvicultori în județ vor ajunge la angajații instituției.

Direcția silvică a adoptat o abordare responsabilă în ceea ce privește recoltarea pomilor de Crăciun din fondul forestier, scăzând gradual numărul pomilor recoltați în ultimii ani și, astfel, implicit presiunea asupra arboretelor tinere, încurajând dezvoltarea normală a acestora prin promovarea exemplarelor de viitor”, precizează Ion Tabugan, directorul Direcției Silvice din Caraș-Severin.

Conform acestuia, anul acesta, se vor recolta maxim 180 de pomi din pepinierele silvice sau din culturi specializate pentru producția de pomi de Crăciun, iar o mică parte din provin din lucrările silvice autorizate în arborete tinere. Toți pomii recoltați vor fi utilizați pentru asigurarea drepturilor angajaților proprii, conform contractului colectiv de muncă.

Această gestionare responsabilă a recoltării pomilor de Crăciun reflectă angajamentul Direcției Silvice de a proteja resursele naturale și de a promova o utilizare durabilă a acestora”, mai transmite Ion Tabugan.

 

Karina TINCUL

4 COMENTARII

  1. „Această gestionare responsabilă a recoltării pomilor de Crăciun reflectă angajamentul Direcției Silvice de a proteja resursele naturale și de a promova o utilizare durabilă a acestora”, mai transmite Ion Tabugan.
    Desigur, toți versanții goliți de pe Semenic stau dovada spuselor întâiului tăietor al județului!

  2. „Direcția silvică a adoptat o abordare responsabilă în ceea ce privește recoltarea pomilor de Crăciun din fondul forestier …”

    Brazii sunt copaci, pomii fac poame, chestiune de silvi(in)cultură?
    Și hatmanul Arbore știa asta …
    (…wikidiferenta.ro/copac/pom)

    • Hai mai lasă-ne cu „political correctness”… Că ar fi, că ar păți…
      (Aproape) Toată lumea cunoaște diferența dintre pom și copac.
      Din nefericire popular i se spune „pom de crăciun” nu copac…
      Care este rostul unui comentariu degeaba?

    • Rostul comentariului („political correctness”) ar putea fi ceva analogie cu traducerea în ”rodul pomului din mijlocul grădinii”.
      Măr sau plop cu pere?

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei