Felix Borcean: „De la gând la realitate, pot trece mai bine de 5 ani pentru un proiect european“

Proiectele cu finanțare europeană presupun multă birocrație; în al doilea rând, implică nervi de oțel, multă răbdare, meticulozitate în tot ceea ce face constructorul, verificări amănunțite.

„De la gând la realitate, pot trece mai bine de 5 ani pentru un proiect european“, afirma, recent, primarul municipiului Caransebeș, Felix Borcean, vorbind de Vila Popov, un edificiu ce va deveni centru de zi pentru persoanele vârstnice din municipiul de pe Timiș și de pe Sebeș, dar și despre biserica din centrul orașului, un alt proiect de reabilitare cu finanțare europeană.

Edilul municipiului Caransebeș este optimist, însă, în ceea ce privește rapiditatea proiectelor derulate prin PNRR. „Sper ca lucrurile să se miște într-un ritm mult mai accelerat în ceea ce privește reabilitarea școlilor, a dotării lor cu mobilier și echipamente IT; o reabilitare aproape totală a întregului învățământ din Caransebeș.

E bine că se întâmplă aceste lucruri și mi-aș dori să se întâmple în fiecare localitate. Nu este o concurență între noi; e bine că primarii își dau interesul și realizează că educația este prioritară și copii vor avea condiții mai bune de studiu. Cred că în acest fel nu se vor mai depopula localitățile rurale și orașele mici. E adevărat că mai este și componenta didactică, dar, ca primar, cred că ceea ce ține de noi s-a făcut și se face în continuare în municipiu“, a mai adăugat primarul Borcean.

Dan AGACHE

 

Știrile zilei