„Firmele de construcții din Reșița se «hrănesc» cu lucrări pe care le-a generat Primăria”

Firmele de construcții din Reșița beneficiază din plin (cum este și normal, de altfel) de numeroasele proiecte derulate, în prezent, de Primăria municipiului de pe Bârzava, pe fonduri europene. „Aceste firme se «hrănesc» cu lucrări pe care le-a generat Primăria Reșița”, a afirmat primarul Ioan Popa, cu ocazia recepției lucrărilor de modernizare derulate la Școala Gimnazială „Marius Șandru”.

Este important să știm acest lucru. Săptămâna trecută mă uitam pe datele de la Ministerul de Finanțe, datele pe microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii. Din aceste date pe matematica profitului realizat, în zona de campioni, primele 5-10 firme, mare parte dintre ele au lucrări care sunt generate de acțiunile Primăriei Reșița, la școli, la licee, iată avem Chris Sketch-ul în Luncă, la centrul multifuncțional. Deci aceste firme se «hrănesc» cu lucrări pe care le-a generat Primăria Reșița, prin atragerea de fonduri europene.

La EMZ este o lucrare care se face cu ICO Brașov, dar toată partea de electrice, un contract de peste 1,5 milioane de euro, este contractată de Electro Eurostar din Reșița. Nu mai vorbesc de Electroechipament, care pe partea de tramvai și pe majoritatea lucrărilor de infrastructură mari sunt participanți în lucrări”, a explicat primarul Ioan Popa.

De altfel, chiar lucrările de modernizare de la Generală 2 au fost executate de trei firme reșițene: Cristicons, Electro Eurostar și Calor Grup. Elevii se vor întoarce practic într-o școală nouă, după ce au fost anvelopate ambele corpuri ale clădirii, s-au înlocuit instanțiile de apă, încălzire și curent electric și s-au reabilitat sălile de clasă și laboratoarele. De asemenea, grupurile sanitare existente au fost modernizate, s-au construit grupuri sanitare pentru persoane cu dizabilități, au fost instalate sisteme de monitorizare anti incendiu și supraveghere antiefracție în toate spațiile comune, s-au montat hidranți interiori și exteriori. În plus, a fost înlocuită tâmplăria interioară (uși, geamuri), a fost reparat acoperișul și a fost construit un ascensor pentru persoanele cu dizabilități.

Iată că fondurile europene, nu numai că aduc beneficii educației și locuitorilor orașului, dar, efectiv, o bună parte din banii care vin de la Bruxelles, rămân cumva, într-o formă sau alta, în oraș. Eu cred că este important și acest lucru și trebuie ținut cont de el”, a concluzionat primarul Ioan Popa.

 

Karina TINCUL

3 COMENTARII

  1. „Firmele de construcții din Reșița se «hrănesc» cu lucrări pe care le-a generat Primăria”

    Firimituri … de la ”masa poganilor”.
    PORR este firmă din Austria, Durmazlar este din Turcia, iar popa e din parveniți înșelători.

  2. Teoretic, e bine că firmele locale au acces la „țâță”! Să sperăm că fac și „lucru bun”, adjudecat „cinstit”, nu ca unii predecesori!

  3. Termoconstruct, firma din Resita, reabiliteaza Fantana Cinetica din centrul Resitei, avea termen 20 mai 2023, termenul a fost sters de cateva zile de pe panoul informativ obligatoriu.

    O sa dureze mai mult reabilitarea ei decat constructia initiala. Vai si amar.

    PS de cateva luni bune nu mai munceste nimeni la ea.

Comentariile sunt închise.

Știrile zilei