Foroticul curat; cu mic, cu mare la …voluntariat!

forotic

De mici am fost învățați că nu e voie și nu e frumos să pui mâna pe lucrul altuia. Nu și în cazul în care „a pune mâna“ nu înseamnă să atentezi la bunul altuia ci pur și simplu este un act de civism de care ar trebui să ne mândrim. În acest caz, este vorba de o acțiune de voluntariat pentru curățarea unui sat.

Sub sloganul „Foroticul curat; cu mic, cu mare la …voluntariat”, astăzi se desfășoară în localitate o acțiune de igienizare și reîmprospătare a imaginii comunei. Angajații Primăriei Forotic înarmați cu saci, mănuși, măști, mult spirit civic și conștienți de efectele dăunătoare ale poluării, organizează o acțiune de strângere a tuturor deșeurilor vegetale sau de altă natură.

Invitatul special este domnul prefect Cristian Gâfu, iar pe lângă acesta mai participă persoanele care beneficiază de ajutor social, o parte din profesorii și elevii comunei, consilierii locali și voluntari“, a declarat primarul Alexandru Sporea.

Programul a început încă de dimineață,  în Surducu Mare, la ora 10:30 continuă în Brezon și Forotic, iar la ora 12:00, voluntarii și reprezentanții Primăriei vor fi în Comorâște, de o parte și de alta a DJ 572 și DN 57. Acțiunea cuprinde: curățarea deșeurilor de pe artera principală a comunei; vopsirea cu var a arborilor, stâlpilor de electricitate și podurilor, a intersecțiilor cu străzile secundare.

Puterea exemplului ne face să conștientizăm, o comună curată este responsabilitatea fiecăruia dintre noi, iar cei care refuză să păstreze curățenia vor suporta consecințele“, a mai precizat Alexandru Sporea, care a încheiat cu îndemnul: „Așteptăm cu drag să ne urmați în localitatea de reședința sau pe tot parcursul acțiunii“!

1e310b69-d9ba-4c88-9745-4f9affa9413c874e50db-6606-47ca-955f-b6925e26f77c3864047b-aa5c-4ad9-8de7-262b85524375e15ae6a5-3eb8-4658-b88a-9a8476c00145

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei