Fotbaliștii rossoneri s-au calificat în turul 3 al Cupei României – Betano! Au trecut de Voința Lupac cu scorul de 6-0!
Echipa reșițeană a debutat în Cupa României – Betano, în cel de-al doilea tur întâlnind în deplasare, echipa Voința Lupac.
Deși, după desfășurarea primei etape de campionat, au avut o zi de odihnă în minus față de echipa din Lupac, reșițenii au dominat partida, reușind să marcheze șase goluri, două în prima repriză. De remarcat este debutul în echipa rossoneră a doi jucători, Ludovic ERHARD, cooptat în lotul reșițenilor de numai trei zile, precum și a lui Cătălin CĂPĂȚÂNĂ. Aceasta după debutul lui Cristian DOMIL, în prima etapă de campionat. Gazdele nu i-au iertat lui Boșco VIȘATOVICI plecarea la echipa din Reșița, astfel că, deși le-a fost jucător și antrenor timp de 14 ani, crainicul stadionului „a uitat” să-l prezinte ca antrenor secund atunci când a anunțat staff-ul oaspeților.
Reșițenii, o adevărată familie de acum, au prestat un joc frumos, și-au creat multe ocazii de a marca, valorificând șase dintre acestea.
Toți jucătorii rossoneri care au intrat în teren au respectat indicațiile antrenorilor venite de pe margine, iar rezultatul nu a putut fi decât unul pozitiv!
Marcatorii celor șase goluri, care au concretizat munca întregii echipe: Ștefan BĂRBOIANU, din penalty, în minutul 19; Sergiu RIMOVECZ, minutul 30; Robert PETRE, minutul 55; Marian DRĂGHICEANU, minutul 72; Aboubakar GAKOU, minutele 82 și 86.
O victorie clară care a adus calificarea în cele de-al treilea tur. Conform programului anunțat inițial, acesta este programat să aibă loc în 13 și 14 septembrie 2022. Vor participa 48 de echipe, din care 29 de echipe calificate din Turul 2, precum și 19 formații din Liga 2. Însă, până atunci, pe rossoneri îi așteaptă o nouă etapă de campionat, cea dea-a doua, sâmbătă, 3 septembrie, când vor evolua în deplasare în compania echipei Gloria Lunca-Teuz Cermei. Meciul este programat la ora 17:00.
Reșițenii au abordat jocul în următoarea formulă: Cristian ZIMMERMANN (min. 76, Cătălin CĂPĂȚÂNĂ) – Ștefan BĂRBOIANU, Cornel ARDEI, Sergiu RIMOVECZ, Nicușor FOTA (min. 76, Ludovic ERHARD) – Laurențiu BREȘNENI (min. 63, Sebastian VELCOTĂ), Ionuț POPESCU – Robert PETRE (min. 63, Robert CURESCU), Marian DRĂGHICEANU, Alexandru NEGRU – Alexandru AVRAMOVICI (min. 55, Aboubakar GAKOU).
Pe bancă au luat loc şi: Paul MEREU – Gabriel GOMBOȘ, Patrick CANEA, Cristian DOMIL.
La finalul meciului Boșco VIȘATOVICI, antrenorul secund al rossonerilor, a declarat: „Am vorbit cu băieții noștri, le-am spus că ne așteaptă un meci de orgoliu, pentru că adversara este o echipă de la noi din judeţ. Le-am spus că trebuie să tratăm meciul cu maximă seriozitate pentru că dorim să aducem echipe mai bune la Reşiţa, să aducem mai mulți suporteri în tribune, mai multă lume să vadă echipa aceasta nouă, în care îi creştem pe cei tineri alături de seniorii noștri. Ţin să felicit și echipa gazdă, echipa unde am fost atâția ani. Doar că eu am făcut acum pasul spre echipa Reșitei. Băieţii CSM-ului au înțeles ce au de făcut. Țin să mulţumesc staff-ului, dar mai ales jucătorilor, care au arătat atitudine în joc. Ocaziile pe care le-am avut le-am fructificat în mare parte și până la urmă echipa cea mai bună de pe teren a fost Reşiţa. Un lucru dovedit de joc şi de rezultat”.
Miruna MIHANCEA