Recentul cutremur produs zilele trecute în Japonia, a cărui magnitudine a fost de 7,3 pe scara Richter, a readus în atenție centura sau cercul de foc al Pacificului.
Cercul de foc al Pacificului este cea mai întinsă și activă zonă vulcanică de pe Terra concentrând 75% din vulcanii activi ai lumii. Fosele care mărginesc Pacificul sunt activate din punct de vedere seismic, fapt care determină producerea a numeroase cutremure, care, asociate vulcanismului activ, justifică denumirea de centura de foc sau cercul de foc dată de specialiști acestei zone.
Din cele 100 de cutremure de mare magnitudine care au avut loc la jumătatea secolului al XX-lea, 75 s-au produs în această zonă. Inelul este întrerupt numai de-a lungul coastei vestice a SUA și Canadei, unde nu apare nici o fosă și unde se produc rareori cutremure. Dar, în sudul țărmului pacific al SUA, se află cea mai lungă zonă de fractură oceanică, Mendocino (lungă de peste 3000 km), care se continuă pe uscat cu una dintre cele mai mari falii terestre, San Andreas (California). De-a lungul Centurii de foc au loc deplasări submarine care provoacă tsunami (valuri oceanice devastatoare care invadează coastele pacifice).
Printre vulcanii din cercul de foc se înscriu: Muntele Asama (cel mai activ dintre cei 57 vulcani japonezi aflați în activitate), Bromo, Tambora și Perbuaton, cei mai distrugători dintre cei peste 100 de vulcani activi din Arhipeleagul Indonezian, Kliucevski Kamaceatka, Katmai în Alaska și Mauna Loa su Kilauea sau Taali.
Dintre cutremurele catastrofale din centura de foc amintim pe cele din câmpia japoneză Kanto din septembrie 1923, din insula filipineză Mindanao (aprilie 1955), cele din Peru din noiembrie 1946, ianuarie 1962, mai 1970, octombrie 1970, octombrie 1974, aprilie 1988, noiembrie 1996 sau din California, San Francisco, din anul 1906.
Dan AGACHE
