La sfârșitul anului trecut, comisarul Elisa Ferreira a decernat premiile REGIOSTARS 2023 pentru proiecte inovatoare finanțate de UE în cadrul politicii de coeziune. Proiectele arată modul în care UE, prin politica de coeziune, aduce schimbări pe teren și consolidează dezvoltarea economică și socială în întreaga Uniune. Ceremonia de decernare a premiilor a avut loc la Ostrava, Cehia.
Pentru ediția din 2023, au fost depuse în total 228 de candidaturi pentru marele premiu în șase categorii diferite și pentru premiul publicului, dintre care au trecut de preselecție 30 de finaliști.
La categoria O Europă verde, a fost desemnat câștigător proiectul Interreg intitulat „From mine to river. The Water Guardians” (De la mină la râu. Gardienii apelor) desfășurat la granița dintre România și Serbia. Două universități și un ONG s-au reunit pentru a concepe o soluție de reducere a poluării cauzate de activitățile miniere și pentru a restabili atractivitatea și estetica naturală a zonei de frontieră.
„Echipa proiectului DE LA MINĂ LA RÂU. GARDIENI AI APELOR în cadrul activităților Marelui Premiu acordat parteneriatului UVT, IMM Bor și GEC Nera la concursul de proiecte REGIOSTAR 2023 organizat de Comisia Europeană, monitorizează în prezent calitatea apei prin recoltări de probe de apă din râul Nera și din pâraiele Radimna și Boșneag“, a precizat Doina Mărgineanu, consilier pentru relații publice din cadrul ONG-ului GEC Nera.
Dan AGACHE
.