fbpx
21.7 C
Reșița
marți, 28 mai 24

(FOTO) Elevi reșițeni prezenți la ședința Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților

În cadrul proiectului „Tinerii, cetățenii activi ai zilei de mâine“ discutat în cadrul Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, deputatul social-democrat de Caraș-Severin Romulus-Marius Damian a invitat și un grup de elevi cărășeni.

Despre prezența tinerilor cărășeni în cadrul acestei întruniri a Comisiei de Învățământ, deputatul Marius Damian a vorbit și în cadrul intervenției în Camera Deputaților:

„În cadrul ședinței Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților am avut plăcerea de a avea ca și participanți la dezbaterile Comisiei un grup de elevi de la mai multe licee din Reșița, în cadrul proiectului intitulat „Tinerii, cetățenii activi ai zilei de mâine”, implementat de Asociația Nevo Parudimos din Reșița, Caraș-Severin.

Având ca scop diminuarea discrepanțelor de ordin economic, social și educațional existente în societate, având ca grup țintă în special comunitățile de romi din județul Caraș-Severin, această asociație ajută copiii să creadă în visele lor și luptă pentru respectarea unor drepturi fundamentale precum egalitatea de șanse și dreptul de a nu fi discriminat.

Discriminarea este un fenomen cu care tinerii se confruntă din păcate și în prezent. Atitudinea noastră față de acest fenomen nu trebuie să fie indiferentă, întrucât această indiferență duce din păcate la creșterea abandonului școlar. Etnia, religia, sau statutul social nu trebuie să facă un copil să creadă că nu este bun și să se simtă vulnerabil sau să renunțe la visele lui, dar pentru asta, fiecare dintre noi trebuie să luăm atitudine și să fim mai implicați din punct de vedere social și nu numai.

Aș dori să mulțumesc pe această cale tuturor elevilor care au venit de la Reșița să discute cu membrii Comisiei. Doresc să mulțumesc, desigur, și personalului și voluntarilor Asociației, pentru implicare, organizare și desfășurarea unor astfel de proiecte și acțiuni atât de necesare pentru împuternicirea societății civile tinere.

Dna președinte Gliga Dumitrița le-a explicat elevilor activitatea Comisiei pentru Învățământ și apoi a urmat o dezbatere deschisă pe teme de educație. M-am bucurat să avem discuții libere cu elevii despre Bacalaureat, despre preocupările lor referitoare la curricula din timpul liceului, despre nemulțumirile lor referitoare la sistemul de învățământ, dar și discuții cu directorul executiv al Asociației, dl Daniel Grebeldinger, care ne-a explicat despre proiectele pe educație desfășurate de Nevo Parudimos.

Le-am urat tuturor mult succes la examene și în activitate și mi-am exprimat sprijinul astfel încât tot mai mulți elevi din Caraș-Severin să vină în astfel de vizite educaționale, prin care pot înțelege activitatea parlamentară și își pot exprima părerile pe teme de interes. Educația este calea de a combate sărăcia, iar o societate deschisă, conștientă de valorile sale, este o societate câștigată“, a mai spus deputatul social-democrat Romulus-Marius Damian.

Dan AGACHE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei