Se pare că un duș rece face bine oricui și oricând. Te trezește din amorțeală și cred că poate fi asemănat cu o cană de zeamă de varză băută dimineața după…„o noapte albă“. Cred că așa ar putea fi catalogat articolul de săptămâna trecută, atunci când spuneam că șantierul reșițean e tot într-o adormire, că oamenii nu și-au revenit după sărbători, că se lucrează și nu prea.
Rezultatul? Săptămâna pe care o încheiem a însemnat o concentrare de forțe, oameni și utilaje în Govândari sau Lunca Bârzavei, cum mai este cunoscut. Forfotă pe toate fronturile, de pe podul de la Intim (cel peste Bârzava) și până în depou. Camioane, excavatoare, șanțuri, borduri, asfalt, betoane dintr-un capăt în celălat. Deci dacă se vrea, se poate.
Știrea de săptămâna aceasta se referă doar la activitate din zona cuprinsă între podul Intim și depou și asta pentru că este singura pe care se lucrează. Triaj, Luncă, Muncitoresc au rămas deocamdată așa cum se prezentau la sfârșitul anului trecut și asta din două motive: primul ar fi că toate forțele sunt concentrate pentru finalizarea lucrărilor din Govândari; al doilea motiv este lipsa șinei necesară pentru montaj, atât pe tronsonul Muncitoresc – Universalul vechi (unde este deja pregătit terenul) cât și în zona Luncă.
De ce lipsește șina? Motivul este că toată șina este nouă și a fost programată să vină în două tranșe; prima anul trecut, iar a doua anul acesta, la sfârșitul lunii februarie. Dar atât deocamdată, voi reveni în finalul știrii pe acest subiect. Pornim la drum, la pas, printre utilaje și muncitori (echipați cu pelerine și haine groase), printre fulgii de nea ce ne amintesc că suntem la sfârșitul lui ianuarie, iar de săptămâna viitoare se anunță și iarna (parțial).
Sens giratoriu – Pod Intim: Mă tot întrebam ce rol are groapa aceea adâncă de la intrarea pe pod dinspre Govândar. De săptămâna trecută s-a excavat, s-a pus armătură metalică, s-a cofrat și s-a turnat o grindă transversală. Rolul ei este de a face legătura între pod și partea fixă de la intrarea pe acesta. Legătura se va face cu alte grinzi longitudinale, înclinate la 45 de grade (aproximativ). Același lucru va fi și la ieșirile de pe pod spre Triaj și spre Calea Timișoarei.
S-au montat gardurile de protecție, s-a finalizat partea betonată a trotuarului (urmează asfaltul), e turnat asfalt și pe partea carosabilă (nu e stratul final) și s-au montat bordurile ce delimitează șina de carosabil. Aici aș avea un scurt comentariu: am văzut niște urme lăsate de un… nici nu știu cum sa-i spun. A călcat pe betonul pe care au fost montate bordurile, doar așa, să-și lase și el amprenta la șantierul acesta. Să poată să treacă peste ani, cu nepoții de mână și să le arate: „Uite, mă, copile, ce dobitoc am fost când eram de vârsta voastră“. E păcat; dacă nu poți să faci ceva bun sau util, măcar nu strica ce au muncit alții.
În sensul giratoriu e un amestec de materiale de construcție, șină, borduri, utilaje și noroi, mult noroi. Din fericire, zona nu este tranzitată decât de muncitori și deranjul pentru populație nu e foarte mare.
Intim – Victoria: Ei, aici parcă le-a fost servit muncitorilor ardei iute la micul dejun. Forfotă, utilaje, echipe de muncitori din 10 în 10 metri. Am să încerc să grupez informațiile astfel încât să vă puteți forma o imagine.
Stația de transformare (din spatele blocului 1 de pe Republicii) am aflat că e gata. Ar mai fi câte ceva la exterior de lucru, dar în principiu e pregătită să furnizeze energie pentru tramvai și iluminatul public. Și pentru că tot am amintit de Micro 1, pot să vă spun de ce lucrurile au rămas puțin în urmă aici, față de Micro 2: încă de la sfârșitul anului trecut s-a introdus noua conductă de alimentare cu apă. E vorba de acea conductă din fontă ductilă, garantată să reziste 100 de ani. S-au montat și căminele, s-au pus vanele, s-au făcut subtraversările, s-a astupat totul, după care a început proba de presiune și… ups… ghinion. Scapă presiune.
A început verificarea pe tronsoane, pornind de la Intim, acolo unde a fost montată prima țeavă și din aproape în aproape s-a făcut proba pe porțiuni. Conform uneia dintre legile lui Murphy, un lucru pe care îl cauți, îl vei găsi exact în ultimul loc. La fel și aici: ultima conductă montată în pământ (zona fostei Poște) era fisurată din fabricație. A fost înlocuită și astfel au putut continua lucrările celelalte.
Cei de la EEI și-au tras cablajele, au montat căminele și astăzi i-am văzut introducând în tubulatură cablul de alimentare cu energie electrică a stâlpilor de iluminat public. Și pentru că verificarea conductei de apă e finalizată, s-a trecut la pregătirea terenului pentru trotuar și pista de biciclete. Se excavează pământul în exces și probabil, săptămâna viitoare, va începe montarea bordurilor.
Și dacă tot am amintit de ele, pot să vă spun că pe partea cealaltă, Micro 2, se conturează deja pista de biciclete (separat de trotuar), s-au montat bordurile pe mare parte din acest sector și de la Intim spre Victoria a început decopertarea asfaltului vechi și pregătirea pentru unul nou. S-au montat și cele două rânduri de borduri mai mari ce încadrează de o parte și de alta firul 2 al căii de rulare a tramvaiului.
S-au montat și căminele (cu tot cu capace) pentru pluvial (în interiorul căii de rulare) se pune balast (piatră de râu amestecată cu nisip) în interioarul căii de rulare și se mai montează borduri, acolo unde acestea lipsesc.
Victoria – Kaufland: Aici se pare că lucrările sunt mai avansate și s-a trecut la finisaje. Asfaltul pe trotuar și pistă de biciclete a fost turnat în mare parte. Au fost voci care au semnalat lucrări neconforme, lucru recunoscut și de edil, iar constructorul le va remedia atunci când vremea va permite acest lucru.
S-a turnat asfalt (chiar ieri i-am văzut) și pe porțiunea situată între carosabil și bordurile de la pista de biciclete (în Micro 3). E un strat de egalizare, nu unul final. Am putut observa că există zone în care a fost turnat beton și între șine. E zona în care vor fi amenajate refugiile (stațiile de tramvai) care vor fi amplasate între cele două fire, după care călătorii vor traversa pe viitoarele treceri de pietoni. Peste acea porțiune de beton se vor monta dale.
E nivelat și pământul, iar firele aeriene au dispărut aproape complet. Se lucrează la transferul de la cablurile aeriene la cele îngropate și se tot perindă echipele de la diverse firme de telefonie. Am văzut că după ce au fost sudate și montate, șinele sunt finisate în zona sudurilor. E o operație meticuloasă, realizată cu un aparat special. Se curăță atât partea superioară cât și sudura în surplus din canalul șinei.
Depou tramvai: Și aici se lucrează la foc automat. La intrarea în depou, mai exact pe porțiunea de șosea ce leagă Micro 3 de Kaufland, s-a turnat asfalt astfel că circulația se desfășoară ceva mai bine. Am înțeles de la un șef de echipă că nu se va opri circulația acolo, iar montarea șinei se va face din două bucați, permițând circulația mașinilor.
În interiorul depoului va exista o buclă (pe toată lungimea depoului) unde tramvaiele vor putea fi garate pe mai multe linii. Se lucrează la montajul macazelor, se sudează șină, se toarnă beton pentru prinderea șinei.
Pentru că e o zonă complexă se vor monta și foarte mulți stâlpi de susținere a firului de contact. Se lucrează la suportul stâlpilor (zona dinspre Bârzava), se descarcă și se pun pe poziții noii stâlpi transportați aici cu un camion. Dacă am numărat bine, sunt 12 stâlpi la un transport. Se circulă greu din cauza montării șinelor și a multor materiale depozitate în zonă.
Concluzii finale: Se lucrează. În pofida vremii neprielnice, a fulgilor de nea și a frigului, se lucrează. Mai e mult până se vor încheia toate lucrările la acest proiect, dar constructorul și Primăria dau asigurări că 31 decembrie 2023 este un termen realist și poate fi atins.
Personal sper ca iepurașul să vină anul acesta cu… tramvaiul. Dacă Moș Crăciun vine cu sania trasă de reni, de ce nu ar putea și iepurilă să apară cu tramvaiul? Și dacă tot am amintit de el (de tramvai), așa cu știți deja, prima garnitură este așteptată la Reșița în noaptea de sâmbătă spre duminică. Transportul agabaritic a plecat săptămâna trecută din Turcia, circulă doar pe timpul nopții, a intrat deja în țară și probabil în noaptea de sâmbătă spre duminică va ajunge în Reșița și va fi descărcat direct în depou.
După trecerea sărbătorilor de iarnă și minivacanța oferită salariaților, PORR-ul a sunat goarna și a dat adunarea. Au venit echipele de prin toate zonele țării și s-au apucat de lucru. Au venit și cei 9 indieni și, din câte am înțeles, s-au acomodat și au „intrat“ cum se spune în colectiv.
Se tot spunea că nu sunt muncitori destui. Am aflat că la invitația celor de la PORR de a se alătura echipei, doar 2 (doi) reșițeni au răspuns și după scurt timp a rămas doar unul. Așa că nu prea ține chestia cu „Să ne facă primarul locuri de muncă“. Da, toți vrem salarii mari (și dese, dacă se poate); toți ne dorim o slujbă foarte bine plătită și la stat dacă e posibil. Din păcate (sau din fericire), cineva trebuie să facă și astfel de lucrări. Dacă am fi toți doctori, avocați, parlamentari sau, de ce nu, jurnaliști cine s-ar ocupa de toate celelalte. A munci nu e o rușine, indiferent de domeniul de activitate.
Atât pentru această săptămână. Rămânem în… așteptare: așteptăm tramvaiul, așteptăm primăvara, așteptăm iepurașul, așteptăm finalizarea lucrărilor și reluarea circulației în condiții mai bune, sper. Și apropo de circulație, am văzut că a fost pus ceva pietriș prin gropile din carosabil. Nu e bine (că nu e mixtură asfaltică rece), dar nici rău nu e. Sper doar ca această operațiune să fie făcută mai des.
Dan AGACHE
”… după care a început proba de presiune …”
–
Remarcabil!
Dacă era lucrarea ”românească” s-ar fi lăsat că … ”merge și așa”.
Nu sunt cârcotaș dar în zonele în care carosabilul (provizoriu) intersectează traseul liniilor de tramvai, este dezastru… Gropi sudate und de alta, ocolești una, zbang, dai în alta! Bucșe, articulații, brațe deformate, jenti idem…dar cui ii pasa!
Trecând pe zonele astea îți saltă și proteza din gură!
Oare nu s-a găsit o soluție de nivelare zilnica a acestor zone! Hei, primare, se aude sau iar bagi capul între urechi și te faci ca ninge la Valiug!?
@Artaxerxe: Daca iti plomba gropile, ziceai ca isi bate joc de banu public, ca la ce lucrari sunt, in 24 ore erau la loc gropile.
Dar daca i te adresezi aici primarului, nu faci nimic. Trimite e-mail la primarie. Suna-i sa iti dea nr de inregistrare a petitiei si apoi suna-i si cere sa vorbesti cu primarul. Nu e la birou si e pe teren? Afla pe care teren e si mergi dupa el si trage-l de mânecă. Ai dreptul asta, ca e ales de catre cetateni.
Ti-am raspuns pt ca ai zis ca nu esti carcotas si sper sa nu fi nici vreunu din astia care posteaza si sub alte nume pe aici.
Bună ziua,
Va exista oare un macaz de trecere de pe un sens pe altul până la Intim? Ar fi important să existe așa ceva, pentru a putea testa mai rapid tramvaiul.
P.S. Vă felicit pentru fotoreportaje, abia aștept vinerile.
Este greu de înțeles de ce la Reșița se cheltuie zeci de milioane de euro pentru tranvaie la o populație de
58 000 locuitori și cu o activitate economică modestă și precar?
Dacă acest proiect inutil se face chiar și fără ca reșițeni sa fie consultați (cred), atunci de ce nu se executa pe tronsoane în loc să spargă tot orașul transformid-ul într-un morman de praf și năroi, adică o sursă permanentă de poluare de toate felurile cu o bulversare a circulației de neantales, generând permanent o iritare a localnicilor și vizitatorilor, care greu reușesc să iasă din acest labirind murdar și plin de cratere și gropi.
Transportul in comun din acest oraș este confortabil și suficient pentru populația Reșiței, aunci de ce acest proiect de grandomanie cinică și iresponsabilă?