Fraudă de proporții în silvicultura din Caraș-Severin: 250.000 de puieți dispăruți, documente falsificate și lucrări decontate fictiv

Un control amplu desfășurat de Garda Forestieră Timișoara la Ocoalele Silvice aflate în subordinea Direcției Silvice Caraș-Severin a scos la iveală un nou caz grav de nereguli și posibile fraude în administrarea pepinierelor silvice din județ. Verificările efectuate în 55 de pepiniere silvice au relevat lipsa din teren a aproximativ 250.000 de puieți care figurau în documentele oficiale ca existenți, prejudiciul estimat ridicându-se la circa 77.000 de lei. Numărul puieților lipsă ar fi reprezentat o pădure cu o suprafață de 55 de hectare!

Potrivit concluziilor controlului efectuat în anul 2025, personalul silvic responsabil de administrarea pepinierelor avea cunoștință despre dispariția puieților, însă a continuat să consemneze în documente existența acestora. Mai mult, în unele situații au fost decontate lucrări de întreținere pentru culturi care, în realitate, nu mai existau pe teren.

Documentele arătau o realitate, iar terenul arăta alta”, a declarat ministrul Mediului, Diana Buzoianu, subliniind gravitatea situației descoperite de inspectorii Gărzii Forestiere Timișoara. În urma constatărilor, instituția a sesizat organele de cercetare penală, urmând ca ancheta să stabilească eventualele responsabilități și consecințe juridice.

Sancțiuni considerate insuficiente

Deși neregulile descoperite sunt de o amploare semnificativă, măsurile disciplinare aplicate de Direcția Silvică Caraș-Severin au constat în reduceri salariale de 10% pentru o parte dintre angajații implicați și avertismente scrise pentru unii șefi de ocoale silvice.

Ministrul Mediului a criticat dur aceste sancțiuni, considerându-le insuficiente în raport cu gravitatea faptelor constatate. Potrivit acesteia, reforma aflată în curs de implementare la Romsilva va introduce contracte de mandat pentru conducerea ocoalelor silvice, bazate pe criterii clare de performanță.

De anul viitor, în urma evaluărilor, cine nu îndeplinește criteriile de performanță, inclusiv realizarea efectivă a lucrărilor planificate, nu va primi avertismente. Va primi o desfacere de contract”, a precizat Diana Buzoianu.

Garda Forestieră Timișoara a procedat la verificări, atât la sediu, cât și din teren, ocoalele silvice din cadrul Direcției Silvice Caraș-Severin, după cum urmează: Păltiniș, Oțelu Roșu, Rusca Montană, Teregova, Mehadia, Băile Herculane, Berzasca, Nera, Anina, Oravița, Văliug, Reșița, Bocșa Română și Bocsșa Montană.

Lipsa puieților din pepinierile silvice a fost descoperită la Ocolul Silvic din Mehadia – 159.305 puieți, Ocolul Silvic Băile Herculane – 40.050 puieți, Ocolul Silvic Berzasca – 13.499, Ocolul Silvic Reșița – 13.199, Ocolul Silvic Teregova – 11.299 și Ocolul Silvic Păltiniș – 11.140.

Acuzațiile deputatului USR – Andrei Plujar, privind tolerarea ilegalităților

Deputatul USR Andrei Plujar susține că situația descoperită de Garda Forestieră este rezultatul unor practici tolerate ani la rând în sistemul silvic din Caraș-Severin.

Adevărul trebuie spus răspicat: cele mai multe ilegalități din ultimii ani s-au petrecut în perioada în care Direcția Silvică Caraș-Severin era condusă de fostul director Tabugan. Atunci s-au creat mecanismele, complicitățile și reflexele administrative care au permis ca pădurile județului să fie tratate ca o resursă de împărțit, nu ca un patrimoniu de protejat”, a declarat parlamentarul.

Acesta afirmă că efectele acestor practici se văd astăzi în teren, prin dispariția a sute de mii de puieți, existența unor documente care nu reflectă realitatea și decontarea unor lucrări care nu au fost executate.

Reforma promisă de Ministerul Mediului

În contextul scandalului, ministrul Mediului susține că reforma managementului din cadrul Romsilva reprezintă una dintre principalele soluții pentru prevenirea unor situații similare în viitor.

Am spus de la început că fără contracte de mandat, fără criterii de performanță și fără responsabilitate reală, sistemul nu se poate curăța. De anul viitor, șefii de ocoale vor fi evaluați pe rezultate, nu pe relații. Cine nu își face treaba, pleacă. Simplu”, a transmis ministrul Diana Buzoianu.

Situația descoperită recent la Direcția Silvică Caraș-Severin ne reamintește că problemele cronice din administrarea fondului forestier nu se pot rezolva cu una cu două și ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt gestionate resursele destinate regenerării pădurilor. Ancheta penală aflată în desfășurare urmează să stabilească dacă neregulile constatate reprezintă simple abateri administrative sau fapte cu implicații penale.

Sergiu TABAN

6 COMENTARII

  1. Of of, Țădulă ăla care e la direcție aici la Reșița nu e lăsat să-și facă și el plinul. Ce oameni răi, abia o pus omu mâna pe turte și deja îl deranjează.

  2. Hoție evidentă, dacă la puieti de arbori se fură în draci, gândiți-vă la arbori si estimarea cantităților din exploatările forestiere…..

  3. Hai sictir….unde e M Mediului cand in Apuseni,spre exemplu se taie in nestire si la fiecare pas e un depozit de cherestea iar camioanele cara lemn spre Sebes foc continuu?hai sictir cu ministerele si unsii din ele!!! Totul este premeditat si agreat!! Nu cativa oameni trebuie pedepsiti ci tot sistemul.asta bolnav pus pe capatuiala!

  4. Articol din 2024:
    ”au fost plantați pe raza județului peste 730.000 de puieți, suprafața totală regenerată în anul 2024 ajungând la 614 de hectare, din care 546 ha regenerări naturale și 68 ha regenerări artificiale”

    Probabil că … s-au uscat 250.000 de puieți (pe echivalent al unei suprafețe de 55 de hectare de posibilă pădure), iar asta din decembrie 2024 și până în mai 2026.
    Randament cam 66% 🙂
    … reper24.ro/peste-730-000-de-puieti-plantati-anul-acesta-de-directia-silvica-din-caras-severin/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Știrile zilei