Trei reșițeni cu vârste cuprinse între 18 și 31 de ani au fost reținuți de polițiști după ce au sustras dintr-un supermarket din municipiul Caransebeș bunuri în valoare de peste 3.600 de lei. Cei trei s-au umplut cărucioarele cu diverse produse, au ieșit din magazin fără să plătească și au plecat cu un autoturism, fiind opriți de polițiști în comuna Glimboca.
„Ieri, 1 iulie, polițiștii caransebeșeni au fost sesizați că persoane necunoscute au luat mai multe bunuri din incinta magazinului fără a le plăti, apoi au plecat cu un autoturism.
Cei 3 bărbați ar fi încărcat în cărucioarele de cumpărături produse alimentare și nealimentare în valoare totală de peste 3.600 de lei, au părăsit centrul comercial fără să le achite la casa de marcat, fiind surprinși de agentul de pază.
Ulterior, cei 3 bărbați au încercat să fugă cu un autoturism, fiind opriți de polițiști în comuna Glimboca”, precizează Simona Harbuzaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar cei trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și au introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
„Cercetările sunt continuate pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală precum și de prezumția de nevinovăție”, mai transmite reprezentantul IPJ.
Karina TINCUL
















”Furt din supermarket! Și-au umplut cărucioarele cu produse și au plecat fără să plătească!”
–
Sau nu a funcționat plata cu ”cardul” în rețeaua informatică, spre deosebire de ”baza de date” a poliției, cea infailibilă 🙂