Într-un mesaj puternic, marcat de simbolismul Săptămânii Patimilor, medicul cărășan Paul Purea transmite un adevărat manifest social, adresat – așa cum subliniază chiar el – „numai celor 6-7 milioane de români necăjiți”, în timp ce pentru „îmbuibați” are un verdict scurt: „Să le fie rușine!”.
Textul său este o radiografie sumbră a societății românești actuale, construită din imagini puternice și afirmații directe. „Bibliotecile și librăriile sunt tot mai goale, spitalele și farmaciile, tot mai pline”, scrie acesta, sugerând o inversare periculoasă a valorilor.
În același registru, el descrie realitatea din mediul rural: „Casele românilor, îndeosebi la țară, tot mai pustii și sărace. Mesele de sărbători tot mai lihnite”.
Medicul atrage atenția și asupra fenomenului migrației și al pierderii rădăcinilor: „Românii, în număr de milioane, părăsesc/au părăsit țara – copiii lor se nasc în maternități străine”. În paralel, acesta deplânge și situația resurselor naționale: „Pământul strămoșesc se vinde străinilor, pădurile seculare dispar”.
Întrebarea care străbate întregul text este una retorică, dar apăsătoare: „Ce, Doamne, se-ntâmplă cu nația română?”.
Tonul devine și mai dur atunci când autorul vorbește despre starea morală și civică a societății: „Prostia și toleranța răului au devenit maladii naționale”, afirmă acesta, adăugând că „pericolul neidentității de neam se apropie”.
Într-o succesiune de imagini dramatice, Purea descrie degradarea socială: „Mintea cetățenilor e-n ceață, sosirea dimineții nu mai vine, somnul s-a transformat în letargie, letargia în comă – semn al existenței vegetale”.
Lista problemelor continuă fără menajamente: „Nevroza, depresia, demența, ipocrizia – la cote alarmante, opinia publică moartă, reacția străzii indiferentă”.
Nici instituțiile statului nu scapă criticii: „Roțile democrației împiedicate, groapă după groapă socială, justiția cu pâinea și cuțitul nedreptății în mână„. De asemenea, acesta punctează inechitățile: „Inechitatea pensiilor – gheară în gâtul dreptății„.
Sistemele fundamentale sunt descrise în termeni extremi: „Școli funcțional analfabetizante, spitale «ale groazei», taxe și impozite nesimțite…”.
În viziunea sa, toate acestea se petrec „sub indolența scăfârliei neuronale a poporului”, într-o stare generalizată de pasivitate.
Finalul mesajului capătă accente aproape apocaliptice: „Totul petrecându-se, în așteptarea anticristului!”
Critica devine explicită la adresa clasei politice și a decidenților: „Ei râd, voi plângeți! Vânători și pradă! Ei trag, voi sângerați!”
Contrastul social este exprimat brutal: „Ei cu biciul în mână, voi biciuiții! Ei sătuii de lux, voi flămânzii!”
Iar una dintre cele mai puternice imagini folosite este: „Ei înjghebând cruci, voi, 6 milioane de suflete, răstignite!”
Mesajul se încheie într-o notă amară și categorică: „Restul e propagandă”.
Prin acest text, Paul Purea nu oferă soluții, ci mai degrabă provoacă la reflecție, ridicând din nou întrebarea care îi traversează întreg discursul: „Ce, Doamne, se-ntâmplă cu nația română?”
Lorena POENARU
