Un exemplu remarcabil de implicare civică vine din localitatea Moldovița, aparținătoare orașului Moldova Nouă, unde mai mulți voluntari s-au mobilizat, din proprie inițiativă, pentru a curăța și îngriji acostamentul unui tronson de drum. Acțiunea a avut loc în weekendul trecut și a vizat zona cuprinsă între „curmătură” și intrarea în sat.
Echipându-se cu saci menajeri și unelte, cetățenii au strâns deșeurile aruncate necorespunzător și au cosit vegetația de pe marginea drumului, demonstrând că spiritul comunitar este viu și poate produce schimbări vizibile. Gestul lor a fost salutat de administrația locală.
Primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma, a transmis un mesaj public de recunoștință față de cei implicați, recunoscând totodată și limitele instituționale cu care se confruntă administrația locală:
„Moldova Nouă are nevoie de ajutorul cetățenilor și mă bucur să văd că spiritul civic combinat cu acțiunile de voluntariat sunt prezente în comunitatea noastră. Chiar dacă ceilalți primari poate nu au putut să accepte, să recunoască anumite situații, eu am curajul să spun lucrurilor pe nume. Și asta pentru că menirea primarului se referă inclusiv la acceptarea și vizualizarea realității așa cum este ea”.
Edilul a subliniat că instituția pe care o conduce se confruntă uneori cu lipsa resurselor sau cu decizii greșite în privința furnizorilor ori soluțiilor tehnice:
„De foarte multe ori suntem, ca instituție, depășiți de situație! Nu avem resursele financiare sau logistice ca să putem duce la-ndeplinire anumite lucrări, greșim în alegerea furnizorilor de servicii sau poate nu alegem cele mai bune soluții. Eu, în calitate de primar, alături de echipa din Primărie, ne considerăm partenerul dumneavoastră și suntem dispuși să învățăm, să acceptăm critica și să devenim mai buni”.
În final, Adrian Torma și-a reafirmat sprijinul pentru toate inițiativele de voluntariat și a transmis un mesaj direct către cetățenii din Moldovița:
„Comunitatea din Moldovița ne-a predat o lecție de spirit civic și îi mulțumesc pe această cale pentru atitudine! Recunosc, avem nevoie de sprijinul cetățenilor și de implicarea lor. Cu bucurie voi susține orice activitate de voluntariat pentru că, într-adevăr, avem nevoie de ajutorul comunității!”
Acțiunea cetățenilor din Moldovița rămâne un exemplu demn de urmat pentru toate localitățile din Moldova Nouă și nu numai.
Lorena POENARU



















Treaba asta trebuia să o facă primăria, nu cetățenii.
Dar ca de obicei, primatul a băgat-o pe aia cu „suntem depășiți de situație”.
Ajutoarele sociale, ce fac.