Un grup de voluntari din Statele Unite ale Americii este prezent săptămâna aceasta în județul Caraș-Severin pentru a da o mână de ajutor celei de-a doua etape a proiectului „Color the Village”, derulat în satul Grădinari.
Este vorba de 16 tineri de origine română din Statele Unite ale Americii, care au decis să ia parte la o experiență unică de voluntariat și de reconectare cu rădăcinile lor. Tinerii au venit din zona Chicago, Texas și California cu sprijinul Romanian United Fund (RUF), o organizație care încurajează implicarea diasporei române în proiecte sociale din România.
Aceștia sunt găzduiți în sat, unde au muncit toată săptămâna, lor alăturându-se în weekend și alți voluntari, dornici să dea culoare acestei comunități rurale, în a doua etapă a evenimentului organizat de Asociația Acasă în Banat.
În cadrul celei de-a doua ediții a evenimentul „Color the Village” de la Grădinari, organizatorii și-au propus să finiseze unele obiective, dar și să renoveze câteva case noi, în plus față de cele 30 realizate inițial la începutul lunii iunie.
„Color the Village este mai mult decât un festival, este un proiect de suflet, în care comunitatea se reconstruiește prin fapte și oameni. Suntem foarte bucuroși să avem alături de noi, timp de o săptămână, tineri români din Statele Unite care vin să dea o mână de ajutor acolo unde este cea mai mare nevoie: în mediul rural. Ei au ales ca în vacanța lor de vară să vină la Grădinari, să lucreze cot la cot cu voluntarii și cu localnicii ca să lase în urma lor case renovate, prieteni, un sat mai frumos!”, precizează Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.
„Color the Village” este un program inițiat în 2019 de Asociația Acasă în Banat, cu scopul de a revitaliza satele din Banat prin intervenții directe asupra patrimoniului construit și prin implicarea activă a voluntarilor. Până acum, au fost desfășurate 7 ediții, în localitățile Eftimie Murgu, Racovița, Ilidia, Fărășești, Valeapai, Altringen și, în acest an – Grădinari. În total, peste 200 de obiective au fost renovate și transformate cu ajutorul a mii de voluntari din toată țara și din străinătate.
Karina TINCUL