Grav accident produs astăzi pe un șantier din orașul Bocșa

1

La fel ca și în celelalte localități ale județului și în Bocșa s-au înmulțit șantierele de construcții, semn că se revigorează activitatea economică. Din păcate neatenția și lipsa unor norme clare de protecție și siguranță în muncă, dar mai ales nerespectarea lor, au condus astăzi la un grav accident de muncă.

2

În jurul orei 15,  în orașul Bocșa a avut loc un accident de munca – se precizează în comunicatul primit de la Inspectoratul pentru Situații de U5rgență Semenic al județului Caraș Severin.

3

Un mal de pământ s-a surpat peste un muncitor, un bărbat de aproximativ 50 – 55 de ani. La fața locului au intervenit de urgență 2 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșita, un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bocșa și un echipaj Serviciului de Ambulanță Județean. Victima a fost acoperita de pământ în proporție de aproximativ 80%. Până la sosirea pompierilor militari, echipajul SAJ i-a acordat primul ajutor. În jurul orei 16, pompierii militari au reușit să extragă persoana de sub malul de pământ și au predat-o echipajului SAJ.

Cercetările vor continua fiind implicate atât Poliția cât și Procuratura și cei de la Protecția Muncii. Vom reveni cu amănunte.

 

Dan AGACHE

Distribuie pe:

Stiri similare

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reper24 nu îşi asumă răspunderea pentru comentarii, deoarece nu-i aparţin şi îşi rezervă dreptul de a interzice sau de a şterge comentariile care conţin: insulte, instigări la ură, la violenţă sau la acte ilegale, exprimări obscene/vulgare
Citiţi şi Politica Redacţiei